Omul nu trebuie să se gândească la nimic în vremea rugăciunii, ci trebuie doar să se roage cu teamă. Cu cât el îşi împodobeşte rugăciunea cu dragoste, smerenie şi frică de Dumnezeu, cu atât mai mult va progresa. Dacă pui aceasta în practică, vei vedea roadele în propria ta viaţă. Aşa precum mergem într-un magazin de dulciuri şi găsim ciocolată, bomboane şi felurite dulciuri, la fel şi în magazinul de dulciuri duhovniceşti, omul află numeroase dulciuri felurite, iar noi vom lua tot ceea ce ne oferă vânzătorul. Noi să ne facem datoria de a ne pune la punct rugăciunea şi de a ne smeri şi apoi, tot ceea ce ne trimite Dumnezeu e treaba Lui. Noi vom împlini toate formalităţile, dar Dumnezeu este Cel Care va da substanţă rugăciunii. Dar cu cât mai smerit ne rugăm, cu atât mai tare ne vom folosi. Cel mai important dintre toate lucrurile este ca mintea să fie atentă la cuvintele rugăciunii, fără să se mai gândească la nimic altceva. Aceasta este cheia întregii probleme. Este imposibil ca omul care se roagă în acest mod să cadă… Oricum, lumina şi mişcarea produc emoţii în minte. Dar atunci când omul rămâne într-un singur loc, fie în picioare, fie şezând sau îngenunchiat, mintea sa nu suferă vreo emoţie. Această metodă e plină de substanţă.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 322-323)