Vai mie! Ce mângâiere și ce dulceață ne-au fost gătite, dar nu este cine să se nevoiască, nu este cine să le poftească! Dimpotrivă, prețuim mai mult cele de acum, cele vremelnice, cele nestatornice, iar la bunătățile cele veșnice nici nu ne gândim. Ce orbire! Ce amăgire a vrăjmașului!

Vai mie! Ce munci ne-au fost gătite ca pedeapsă păcătoșilor asemenea mie, care trăiesc cu nepăsare, și nu se tem, și nu se cutremură, ci socot poruncile lui Dumnezeu a fi vorbe deșarte și se veselesc de patimile trupești, căci sunt legați de ele ca și cu niște lanțuri de fier și nici unul dintre ei nu se împotrivește, ci se bucură fiind legați.

O, atotpierzătoarele curse ale necuratului șarpe! Cum a întunecat el mințile tuturor, ca să gândim strâmb și să iubim cele pierzătoare mai mult decât bunătățile viitoare!

Veniți, deci, să ne frângem inimile și să plângem zi și noapte înaintea Domnului. Veniți să ne amintim de ceasul cel cumplit și de nevoia cea cu neputință de înlăturat, și să vărsăm, cu frângere de inimă, lacrimi. Veniți să ne amintim bunătățile cele nepovestite și negrăite, și să ne frângem inimile. Veniți să ne amintim Tronul cel înfricoșător și rușinea ce ne așteaptă în fața lui, și să plângem pentru noi înșine.

Veniți să ne amintim cum vor lumina drepții ca soarele și cum vor arăta păcătoșii asemenea funinginii de pe oală – și, cu frângere de inimă, să râvnim faptele cele bune.

Veniți să ne întărim în frica de Dumnezeu, ca să ne învrednicim de bunătățile cele veșnice.

Veniți să cădem la Dumnezeu cu inimă înfrântă și smerită, fiindcă El este Bun și Milostiv, și îi mântuiește pe cei ce se pocăiesc.

Să ne rugăm Lui, Ca să ne aducă în Împărăția Sa cea negrăit de fericită și nesfârșită.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 73-74)