Text și context

Dacă Evanghelia citită în duminica trecută vorbește despre mărturisire și importanța ei în relația cu Dumnezeu, cea de astăzi vine să aducă în atenție un alt termen cheie al teologiei: chemarea. Unul despre care s-a vorbit intens în decursul vremii și despre care se va mai vorbi, de bună seamă. 

După ispitirea din Carantania, Hristos se așează în zona Capernaumului. Apoi călătorește. Și propovăduiește deopotrivă. Mesajul lui e unul sinonim cu al Înaintemergătorului. Nu pentru că ar fi lipsit de originalitate, ci din dorința de a se plasa în continuitate cu acesta. Poate că nu ar strica reflectat mai des asupra acestui aspect în societatea în care trăim. Parcă, prea adesea, inițiativele omenești, fie ele din spațiul bisericesc, ori laic, sunt lipsite de continuitate. Orice om se găsește într-o anumită responsabilitate ține mai degrabă să-și impună punctul de vedere, decât să vadă ce ar putea desăvârși din opera înaintașilor săi. Căci, a respecta părerea celuilalt și a-i implementa ideile înseamnă în primul rând a te pune pe tine pe locul doi, apoi a ține la cel în cauză. Iar acest lucru nu-i întotdeauna lesne de împlinit! 

Chemarea

Propovăduirea e urmată de un lucru necesar: adunarea de ucenici. Iisus cheamă feluriți oameni să-L urmeze. Primii dintre ei sunt din tagma pescarilor. Andrei și Petru sunt poftiți a I se alătura spre a se reconverti deopotrivă profesional și sufletește. Vor deveni pescari de oameni. Mreaja lor nu va mai fi aruncată în Marea Galileii. O apă mult mai mare, cu altfel de pești îi va aștepta de acum. Cea a lumii. Pericolele vor fi mai mari, provocările adaptate și ele noului statut. Răbdarea le va fi pusă la încercare mai mult decât înainte. Dacă până atunci, se găseau la îndemâna intemperiilor care puteau oricând să le răstoarne barca și să le ia viața, de acum înainte valurile patimilor și cele ale răutății vor fi cele care le vor da bătăi de cap. 

Același lucru se va întâmpla și în cazul lui Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu. Toți cei patru vor răspunde prompt chemării lui Hristos. Vor lăsa meșteșugul care le devenise mod de viață și I se vor alătura. Vor deveni tovarășii lui de drum și învățăceii Săi. Se vor bucura de prezența și sfaturile Sale și vor fi totodată martorii lucrurilor minunate săvârșite de Dânsul.

În loc de conzluzii

Episodul de astăzi e dens în semnificații. Poate fi privit din mai multe perspective și interpretat în mai multe moduri, toate corecte. În centrul său se găsește ideea de chemare. Una care are o țintă precisă. Și-i motivată. Vine din partea unui lider harismatic, a Cărui prezență se recomandă de la Sine. Căci dacă o chemare nu vine din partea cuiva care are ceva de spus, nu valorează nimic. Apoi, spre a ajunge de la cuvânt la faptă, ea trebuie să găsească spațiu de rezonanță în inimile celor cărora li se adresează. În aceasta constă, socotesc, perenitatea mesajului. Căci, aidoma celor patru Apostoli evocați în pericopa de astăzi și noi beneficiem de o chemare. Învățătorul ne cheamă să Îi fim alături. Să ne reconvertim sufletește, lăsând în urmă patimile și păcatele și devenind vrednici următori ai Săi. Ne oferă, precum lor, posibilitatea de a arunca mreaja cuvântului și-a faptei bune pe cuprinsul lumii. Ne invită să avem, ca pescarii, răbdare și să rezistăm intemperiilor. Să rămânem neclintiți atunci când valurile răutății, ale patimilor, ori ale mârșăviei se ridică asupra noastră. Și să nu pierdem nădejdea că, precum cei în cauză, vom avea, dacă reușim să fim consecvenți cu eforturile noastre, parte de răsplata cuvenită. Împărăția cea veșnică va reprezenta destinația finală. Locul în care roadele muncii noastre se vor vedea și părtășia cu Domnul nu va mai fi un deziderat, ci o realitate. Îndrăzniți!