Pe 23 mai a debutat seria de evenimente „Ne vedem la Mitropolie”. Sala „Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial din Iași se dorește a deveni tot mai mult un spațiu al prelungirii „prelegerilor” în „dialoguri”, în vederea întăririi „comuniunii”. Periodic vom organiza aici lansări de carte şi conferinţe, concerte, proiecții de film sau expoziții. Deschidere spre cultură și știință. Fără complexe și prejudecăți. Cu onestitate și cu dorința sinceră de a căuta, în toate, Adevărul. De fapt, nu e ceva nou, ci doar e o încercare de a așeza cele ce oricum „se petrec la Mitropolie” sub un concept mai clar definit.

Deloc întâmplător, pentru debut am ales doi profesori ai Universității „Al. I. Cuza”, Nicu Gavriluță de la Facultatea de Filosofie și Ştiinţe Social-Politice şi Dragoș Zetu de la Facultatea de Litere. Dacă notorietatea primului a depășit demult granițele țării, cel de-al doilea se află nu foarte departe de debutul său în spațiul public. În cadrul întâlnirii, am consacrat un moment și pentru lansarea a două volume: „De ce ne plac supereroii? Mitologia și simbolistica filmelor Marvel”, autor Nicu Gavriluță, apărut la Editura Polirom anul acesta, şi „Dincolo de ideologie: James Bond şi femeile”, autor Dragoș Zetu, publicat de Editura Junimea la finalul lui 2021. Ele m-au inspirat în a propune ca dialogul pe care l-am moderat să abordeze diferitele fațete ale unei teme de mare actualitate: „Cinematografie, mit și ideologie”. Pe scurt, putem sesiza în multe producții cinematografice (nu doar la cele produse de Marvel) o valorificare a multor mituri care au marcat istoria omenirii. Dar filmele de azi, poate mai mult ca altădată, sunt tot mai influențate de ideologiile la modă sau care sunt insistent promovate, cum ar fi neomarxismul, feminismul ori ecologismul.

Poate părea unora frivol a discuta despre filme cu supereroi sau cu spioni de tipul James Bond. Vă asigur, însă, că niciunul dintre cei doi autori nu și-ar pierde o secundă din timpul dedicat cercetării pentru rațiuni de ordin comercial. Nicu Gavriluță a explorat, din perspectivă sociologică, domenii precum religia, antropologia sau sportul. În textele sale găsim radiografii tulburătoare ale lumii de azi și chiar pagini cu valențe profetice, precum cele din „Noile religii seculare”. Dragoș Zetu are un simț aparte în a identifica autori și teme de impact, anticipând un anume „trend” cultural. Spre exemplu, a studiat și publicat primul în România o analiză a operei scriitoarei canadience Alice Munro, înainte ca aceasta să primească, în 2013, premiul Nobel pentru literatură.

Marvel și franciza James Bond au făcut nu doar istorie în lumea filmului, ci au și un impact de anvergură mondială la nivelul mentalităților. De aici și interesul cercetătorilor de nivel academic. Inclusiv al celor creștini, cu preocupări de ordin misionar. Avem nevoie să înțelegem cum gândește omul de azi, ce anume îl fascinează, îl seduce. Când a ajuns în Areopagul atenian, deși „duhul lui se îndârjea în el, văzând că cetatea este plină de idoli”, totuși, după multe discuții purtate inclusiv „în piață, în fiecare zi”, Sfântul Apostol Pavel își începe discursul cu un cuvânt de apreciere la adresa acestor idolatri, numindu-i „foarte evlavioși” și indicând că a venit să le vorbească despre „Dumnezeul necunoscut” (v. Faptele Apostolilor 17, 16-23 șcl). Evanghelia nu se poate propovădui ignorând realitățile lumii de azi, ca și cum ar fi totuna dacă suntem în secolul al III-lea sau în cel actual. Cuvântului Domnului, da, e același, dar contextul e diferit azi față de acum două mii de ani. De aceea, Duhul ne îndeamnă să fim receptivi și creatori. Să aruncăm mrejele ca niște pescari iscusiți acolo unde se adună peștii, nu unde ni se pare nouă că ar trebui să fie.

Nu e spațiu suficient pentru face o prezentare a celor două cărți în discuție. Vă las plăcerea de a le lectura. Vă asigur că ele vă ajută să deschideți o perspectivă nouă cu privire la filmele la care se face referire. Dintre multele lucruri pe care le-am reținut în urma lecturii, vă împărtășesc doar două idei la care e bine să reflectăm.

Prima, de la profesorul Nicu Gavriluță: „Poveștile sunt consubstanțiale naturii umane, asemenea unor îndeletniciri cotidiene” (op. cit., p. 206). Mai mult, citându-l pe Jonah Sach, se poate spune că „mâncatul face posibilă viața, poveștile fac ca viața să merite să fie trăită”, iar „cei care spun (și trăiesc) cele mai bune povești vor domina viitorul”.

A doua e de la profesorul Dragoș Zetu, care atrage atenția că „granița dintre cultura înaltă și cea populară este extrem de instabilă” (op. cit., p. 9). Piesele de teatru ale lui Shakespeare, de exemplu, erau considerate „populare”. Acum, e considerat scriitor de elită, un titan al literaturii mondiale. Invers, numele tenorului italian Luciano Pavarotti ajunge din elita operei în topurile de muzică dedicate pieselor comerciale.

Aș mai adăuga ceva, cred, esențial, apropo de tema discutată la Mitropolie. Întotdeauna creștinii trebuie să caute la ei, la modul în care trăiesc sau nu autentic în Hristos, cauze ale multiplelor decăderi din lume. Dacă ei nu-i pot inspira pe cei necredincioși prin modelul propriu de viață, dacă nu se vor apleca asupra frământărilor reale ale omului de azi, atunci vor lăsa loc pentru „cel plătit și cel care nu este păstor” (Ioan 10, 12). Am mai spus-o și cu alt prilej: dacă astăzi este o inflație de supereroi pe piața filmelor, acest lucru este și o consecință a secolelor în care sfântul a fost degradat la statut de supererou. O spune cu multă durere un autor care a trăit înainte de revoluția bolșevică din Rusia: „Sfântul este urcat pe piedestal, sub piedestal apare pe loc o tinichea, iar în tinichea se aruncă bănuţii şi la asta se reduce totul. Iar pentru instruirea poporului se alcătuieşte «viaţa» sfântului unde, cu o străduinţă excesivă, se adună cele mai neobişnuite evenimente din viaţa lui, cele mai uimitoare minuni, pentru a aşeza sfântul cât mai sus, pentru a-l face cât mai puţin asemănător cu oamenii obişnuiţi. Astfel, oamenii uită că sfântul a fost, de fapt, şi el un om ca şi ei, şi că, respectând proporţiile, fiecare poate deveni, în principiu, ca el" (Ieromonah Tihon, Arhiereul, Editura Cathisma, Bucureşti, 2009, pp. 167-168).