E călugăros la înfățișare, pare fioros de la distanță cu barba sa impozantă, dar e mai abordabil decât un copil pus pe joacă. Nu este niciodată stresat, grăbit, chiar dacă se află în întârziere la câte un eveniment important. Rareori poate fi văzut îngândurat, atunci când sesizează lucruri dureroase în jurul său, în societate, în Biserică. Tinerii îi caută prezența, intelectualii se bucură să le fie interlocutor, oamenii simpli îi cer povața. Nu e iubit de toți, dar cine este, în ziua de azi? Chiar și așa, nu l-am văzut vreodată reacționând la atacuri, bârfe, răutăți. Le ia ca pe un firesc, ca și cum așa se cuvine nouă să pătimim.

Pentru că „poate duce”, are responsabilități cât pentru mai mulți oameni. Coordonează de mai mulți ani activitățile cu tinerii din Arhiepiscopia Iașilor, mai ales în calitate de consilier în cadrul Sectorului de Misiune. Este și stareț al Mănăstirii Bucium, poate deloc întâmplător. Ziua sa de naștere (12 iulie) o găsim în calendarul nostru drept zi de „Cinstire a Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos”, icoană pictată la Iași în 1863, care a stat mai întâi în această mănăstire înainte de a ajunge în Sfântul Munte.

Chiar în ziua în care prăznuim pe Sfântul Sofronie de la Essex, în ajunul zilei de 12 iulie, am primit primul exemplar dintr-o carte proaspăt ieșită din tipar și care cuprinde povestiri ale Părintelui Nicodim Petre*. A fost un fel de cadou de naștere făcut de fratele său, tot stareț de mănăstire, Părintele Iustin Petre. Am parcurs-o dintr-o suflare! Se citește ușor, dar se așază adânc la inimă.

Pe manșeta unei coperte, profesorul universitar Nicu Gavriluță surprinde esența acestei lucrări în câteva fraze: „Cartea de față conține povestioare pline de tâlc, presărate cu umor fin și pagini admirabile despre suferința tăcută a multor oameni. Cu toate acestea, părintele Nicodim Petre nu se descurajează. El știe bine că necazurile și încercările vieții pot deveni, dacă ni le asumăm duhovnicește, veritabile probe ale inițierii. Învățăm să facem binele din rău atunci când nu avem ceva mai bun la îndemână. Tot ceea ce ni se întâmplă în viață nu este zadarnic. Toate au un tâlc al lor, cu condiția să știm a practica o hermeneutică a facticității”.

Pentru mine, este izbitoare simplitatea scriiturii și lipsa oricăror prețiozități sau savantlâcuri cu parfum teologic, cum se mai obișnuiește astăzi. Doar câte o metaforă luminează precum artificiile, din când în când, paginile. Am citit-o chiar după ce am primit un mesaj din diaspora, de la un fost ucenic crescut la școala Talpalarilor, Părintele Ieromonah Sofian Găman, care mi-a trimis o spusă a Sfântului Sofronie Saharov: „Cu theologia abstractă este cu neputință a atinge desăvârșirea. În viața istorică, puterea în Biserică este dată nu sfinților, ci cărturarilor, și în aceasta constă tragedia lumii și a Bisericii”. Într-adevăr, avem nevoie de mai puține cuvinte meșteșugit rostuite și mai mult de relatări din viața concretă, trăită cât mai autentic în Hristos. 

Cartea Părintelui Nicodim Petre e o smerită mărturie despre cum întâmplările vieții pot ridica mintea la Dumnezeu. Iar la capătul poveștilor este Povestea fără de sfârșit a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. Ce am mai putea spune? Doar să ne lăsăm atinși la inimă de gândul autorului: „Odată și odată va sosi clipa în care nu ne vom mai putea urca în autobuzul cel grăbit și vom rămâne și noi în afara lui. Atunci, în afara timpului, vom avea tihna să luăm fiecare amintire-n parte, s-o scuturăm de praf, s-o privim pe îndelete. Atunci vom înțelege că ar fi fost mai bine să ne fi lucrat altfel amintirile. Ar fi trebuit să le fi împodobit mai mult, să le fi șlefuit mai atent, să fi pus în ele mai multă lumină” (pp. 166-167).

* „Fiul Meu, tu încă n-ai ajuns Acasă. Popasuri de călătorie alături de Părintele Arhimandrit Nicodim Petre”, Editor Părintele Iustin Petre, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian”, Editura Revistei Timpul, Iași, 2023.