Clătite cu ciuperci

Stil de viaţă

Clătite cu ciuperci

Deși ne-am obișnuit ca atunci când auzim de clătite să ne gândim automat la desert, acestea pot fi folosite la prepararea multor feluri de mâncare.

Pentru a prepara această rețetă, aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • foi de clătite
  • 500 g de ciuperci tocate mărunt
  • o ceapă de mărime medie tocată mărunt
  • sare și piper
  • o legătură cu mărar tocată mărunt
  • 2 linguri cu cașcaval ras
  • 5-6 frunze de salată roșie
  • jumătate de ardei gras roșu tocat mărunt
  • 2 linguri cu brânză feta mărunțită
  • 2-3 linguri cu ulei de rapiță presat la rece.

Într-o tigaie neaderentă încinsă puneți uleiul, ceapa, ciupercile și un praf de sare. Amestecați și lăsați să se călească până când ceapa este moale, iar apa lăsată de ciuperci se evaporă și acestea sunt ușor rumene.

Transferați amestecul într-un bol, asezonați cu piper, adăugați mărarul și amestecați.

Puneți câte o lingură mare din această compoziție în mijlocul unei clătite și împăturiți-o. Asezați clătitele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, presărați deasupra cașcavalul ras și dați tava la cuptor pentru aproximativ 6-7 minute sau până când cașcavalul se topește și devine arămiu.

Între timp, amestecați într-un bol salata tăiată, ardeiul gras, brânza feta și o lingură cu ulei de măsline presat la rece.

Serviți 1-2 clătite calde sau reci, alături de salată.

*În perioadele de post, renunțați la cașcaval și brânza feta.

Poftă bună!

Citește despre: