Binecuvântați, Părinte,

Iertați pentru îndrăzneală. Sfatul, sau, mă rog, sfaturile preoților în mai toate situațiile sunt cam aceleași : roagă-te, ai încredere în Dumnezeu, pocăiește-te. OK, eu cred că aceste sfaturi sunt de bun simț dar, iertat să fiu, au cam devenit clișee. Nu există credincios ortodox care să nu știe sau să simtă că în fața necazurilor nu ai altă armă decât rugăciunea, încrederea în Dumnezeu și pocăința. Numai că noi, mirenii de rând, dorim ceva mai mult de la duhovnicii noștri. Dorim o penetrare a cazurilor prezentate lor cu armele chirurgului, pentru ca, cei care citesc, aud, văd astfel de cazuri să se îmbunătățească sufletește și mai mult. Dumneavoastră, sfințite Părinte spuneți (destul de evaziv) că : Păcatele părinţilor pot avea urmări în viaţa copiilor, de aceea trebuie să fim foarte atenţi cum vieţuim atunci când ajungem, la rândul nostru, părinţi – pentru a nu fi pricină de suferință copiilor. OK, dar nu ne dați explicația concretă. Prin ce susțineți această idee, această opinie? Eu întreb pentru că și eu sunt într-un caz asemănător, or, pe mine, iertată să-mi fie îndrăzneala, o astfel de opinie nu are darul să mă satisfacă deloc. E ca atunci când un chirurg îmi spune că o tumoare e dăunătoare. OK! Dar hai să facem niște investigații, să vedem patologia tumorii : e malignă, e benignă; să-i desdcoperim cauzele și, eventual, întrarmați cu aceste informații, să avansăm un eventual diagnostic și tratament. Eu aștept da la un părinte duhovnic ceva mia mult. Aștept o explicație de tip Părintele Galeriu, sau părintele Arsenie Boca, sau părintele Teofil Părăianu, și alții ca ei, adică ; scurt și la obicet. Vedeți d-stră, acești părinți pe care i-am enumerat eu, nu se limitau la sfaturi generale și generaliste ci insistau pe detalii, cereau detalii, pentru că, detaliile, personalizează situația și atunci, preotul, duhovnicul dădea și tratamentul specific situației respective. Eu unul, cînd am venit în țară în vizită, m-am dus pe la multe biserici și am expus cazul meu multor preoți, și aceștia nu m-au satisfăcut deloc pebtru că sfaturile lor erau extrem de evazive, extrem de generaliste, fără ca să meargă la concretul situației mele. Eu l-am auzit de multe ori pe Părintele, Preafericitul Patriarh când cerea cinului preoțesc tocmai această stăruință în a personaliza cazurile, pentru ca preoții să devină chirughi iscusiți ai fiecărui suflet. Or, știți și d-stră mai bine ca mine că fiecare persoană reprezintă o situație unică și, deci, și tratamentul trebuie să fie unic. Vă doresc multă sănătate și ani îndelungați în păstorirea turmei pe care Dumnezeu v-a încredințat-o spre mîntuire și, încă o dată, iertați-mi îndrăzneala.