Când a auzit că a început războiul, copila mea a exprimat nemulțumită: „Război?! Dar e un cuvânt atât de învechit! N-ar mai trebui să fie trecut nici în dicționar, d'apoi să se petreacă în realitate un… război!?”.

I-am dat dreptate. Dar cine ascultă de copii? Copiii sunt doar cei puși în fața faptelor împlinite de către adulții care ar trebui să-i protejeze. Însă, ca într-o poveste, și în lumea cea mare există personaje pozitive și personaje negative, personaje presupus negative și personaje deghizate cu aripi de înger… Iar părinții fac tot posibilul ca pruncii lor să se înconjoare de personaje cu adevărat bune, zâmbitoare, vesele, optimiste – sperând ca, într-un final, binele, pacea și iubirea să învingă.

Sute de copii refugiați din Ucraina au dormit, în această perioadă, măcar o noapte la Centrul de evenimente Agora al Arhiepiscopiei Iașilor. Câțiva, mai norocoși, alături de ambii părinți. Cei mai mulți, însoțiți doar de mamele lor. Oricât am dori să-i protejăm de necaz, să-i ocrotim, ei știu adevărul. Știu adevărul și din vorbele nerostite, și din inimi sfâșiate, și din lacrimile pe care le zăresc la tot pasul.

Se joacă. Se bucură de atenție. Se împrietenesc cu cei din jur. Participă la mini-petreceri ale celor care împlinesc anii în trecerea lor pe la Agora. Copiii par absenți de la grijile celor mari – și, totuși, cunosc în amănunt detalii pe care copilăria nu ar trebui să le știe.

Războiul a deschis o cutie a Pandorei pentru cei mici. Iar ei vin și-ți povestesc, ca pe-un firesc, că tati a rămas acasă. Că nu a putut trece granița alături de ei și de mami. Ai vrea să te faci că nu-i auzi. Ai vrea să schimbi subiectul și să le resetezi gândurile. Dar știi că asta nu-i posibil. Așa că te cobori la nivelul lor de înălțime. Îngenunchezi. Și discuți inclusiv ceea ce ai vrea să eviți. Unii pot considera asta un stres pentru copii. Alții pot simți în dialog respectul pe care-l acorzi copilului, tratându-l ca pe un egal. Ascultându-i of-ul și condimentând discuția cea grea cu încurajări, cu speranță, cu mângâiere pe suflețel.

Poți greși. Poți greși enorm în dialogul cu ei și poți răni fără nici cea mai mică intenție. Și oricât ai crede că tu nu greșești niciodată – oricum pleci toropit din brațele lor. Te rogi doar ca Dumnezeu să vindece acolo unde tu greșești, acolo unde alți adulți greșesc, acolo unde războiul lasă urme. Te rogi ca povestea fiecărui copil să aibă final fericit și războiul cel cu șapte capete să înceteze. Te rogi ca familiile să se reunească și tati să ia din nou parte la cină, la ieșirile în parc, la vizionarea unui desen animat. Oprește, Doamne, războiul!...

* Poți ajuta refugiații donând pentru cazare, masă ori asistență medicală pe fiideajutor.ro!