Responsabilitatea părinţilor creștini

Există taţi care nu cruţă nimic pentru a împlini plăcerile copiilor lor, ca moştenitori ai bogăţiilor; dar ca fiii lor să devină creştini nu se străduiesc prea mult. O, orbire aducătoare de moarte! De la acestea apar toate tulburările în care este afundată lumea…

Responsabilitatea dobândirii şi întăririi întru virtuţile creştine a copilului cade în seama părinţilor, rudelor şi a naşilor. Cum omul este alcătuit din trup şi suflet, copilul are nevoie nu doar de hrană trupească, ci şi de hrană duhovnicească. Dacă părinţii se mărginesc doar la hrana cea trupească a copilului şi o dispreţuiesc pe cea duhovnicească, acesta va deveni un fiu „trupesc”, un rob neduhovnicesc al poftelor trupeşti.

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre responsabilitatea părinţilor creştini astfel: „Este o datorie sfântă sporirea sufletească a copiilor noştri întru virtuţi şi evlavie, care datorie, dacă nu e îndeplinită, face ca aceştia să se facă vinovaţi de pruncucidere duhovnicească. Aceasta trebuie să o ştie cu toţii, atât taţii, cât şi mamele… Există taţi care nu cruţă nimic pentru a împlini plăcerile copiilor lor, ca moştenitori ai bogăţiilor; dar ca fiii lor să devină creştini nu se străduiesc prea mult. O, orbire aducătoare de moarte! De la acestea apar toate tulburările în care este afundată lumea… Dacă părinţii s-ar strădui să dea copiilor lor o bună creştere, atunci nu ar mai fi nevoie nici de legi, nici de judecăţi, nici de pedepse. De acestea este nevoie acum, întrucât virtuţile lipsesc”.

(Când şi cum începem să-i vorbim copilului despre Dumnezeu, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocoi, Editura de suflet, Bucureşti, 2006, pp. 10-11)

Ultimele din categorie