Creştinii ortodocşi sunt ortodocşi fiindcă ei păstrează un sentiment permanent al sobornicităţii divino-umane pe care ei îl menţin şi-l întreţin prin rugăciune şi smerenie. Ei nu vorbesc niciodată despre ei înşişi; nu se laudă niciodată; ei nu rămân niciodată la stadiul naturii lor umane inferioare; ei nu idealizează niciodată umanismul. Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Apostoli au dat odată pentru totdeauna definiţia dimensiunii eclesiale a umanităţii îndumnezeite: „Părutu-s-a (că e bine) Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28). Mai întâi Duhul Sfânt şi mai apoi noi; „noi” în măsura în care noi îi îngăduim Duhului Sfânt să acţioneze prin noi. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 40)