Creştinul trebuie să se roage pentru toţi creştinii întocmai cum se roagă pentru sine, pentru ca Domnul să le dea sporire în viaţă şi în credinţă, înţelepciune duhovnicească, izbăvire de păcate şi de patimi.

De ce, oare? Din iubirea creştinească, ce vede în toţi creştinii mădulare ale sale şi mădulare ale lui Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru al tuturor, acea iubire care doreşte altora ceea ce îşi doreşte sieşi şi care se străduieşte prin toate mijloacele să facă altora ceea ce face pentru sine.

Ţinem icoane în casele noastre şi ne închinăm înaintea lor printre altele şi pentru a arăta că ochii Domnului Dumnezeu şi ai tuturor locuitorilor cerurilor sunt aţintiţi mereu asupra noastră şi că ne „văd” nu numai faptele, ci şi cuvintele, gândurile şi dorinţele.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, București, 2005, p. 348)