Domnul ne-a spus că prin răbdare ne mântuim sufletul. În viața aceasta, după cum vedem, îi lovesc multe necazuri și pe cei dreptcredincioși, și pe cei necredincioși, și pe cei drepți, și pe cei ce păcătuiesc – toți trecem prin suferințe, și acestea sunt un mijloc de a învăța să biruim totul cu pace. Nu avem o putere a noastră, dar Domnul nostru are. Se cuvine să cădem către El din inimă, și ne va da putere să biruim totul cu pace, căci în viața aceasta se cuvine să ne ridicăm mai presus de toate lucrurile mărunte care tulbură pacea lăuntrică. Iar atenția noastră asupra acestui lucru este slabă.

Pacea noastră lăuntrică este atât de tulburată de nedreptățile pe care le vedem pretutindeni și în tot locul; adesea, la necaz, noi înșine săvârșim nedreptăți. Credem că săvârșim un lucru drept, pe când, de fapt, el se vădește a nu fi drept – nu suntem pe calea cea dreaptă. Se cuvine ca aceia ce sunt uniți cu Domnul să biruiască cu pace toate aceste întâmplări ale vieții ce ne distrug pacea lăuntrică, se cuvine ca neliniștea cea de dinafară să nu mai pătrundă în noi, ci să avem neîncetat pace lăuntrică.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 153-154)