Cei care fac facultate, ajung să ia post fie în mănăstire, fie în lume; și dacă acel post îl fac să fie spre slava lui Dumnezeu, le este de folos. Dacă cineva are luminăție, această persoană învață carte chiar dacă nu crede în Dumnezeu, și ajung unii chiar conducători mari; nu pentru că vor ei sa ajungă mari, ci pentru că Duhul Sfânt le dă luminarea. Iar Duhul Sfânt lucrează prin oameni; dacă ei fac activitatea lor spre slava lui Dumnezeu, se mântuiesc.

Chiar de este cineva conducător al lumii, Duhul Sfânt i-a dat luminare, dar nu-i a lui, a omului. Dumnezeu i-a dat-o, ca să conducă. La unii le-a dat Dumnezeu să conducă Biserica; patriarhul sau mitropolitul nu-i oricine. Luminăția unuia nu o are celălalt.

Îmi dădea și mie așa, dar eu nu am dus o viață de pocăință, curată, și un părinte spune: „toți care curăță inima...”; pe măsură ce am curățit inima, Dumnezeu pune ceva minunat acolo.

Sunt unii, de mici Dumnezeu le-a dat luminăție și Duhul Sfânt, prin acele persoane care îi învață școală, le dezvoltă luminăția aceea; adică o înțelege și el, și poate ajuta și pe alții. Și un conducător al lumii, dacă are în minte să iubească adevărul și are milă și de cei necăjiți, câștigă.

Luminăția asta o simt stareții, mitropoliții, preasfințiții, patriarhul și toți conducătorii Bisericii și ai țării. Acest dar îl pot folosi și fiecare va fi cercetat la rândul lui: cui i s-a dat mult, mult i se va cere și cui i-a dat puțin, puțin i se va cere.

Mi-e frică că o să fiu mustrat. Mi-a dat și mie un talant, nu mai mult, și Mântuitorul are să mă mustre așa: „Un talant Ți-am dat și l-ai îngropat. Dacă dădeai la alții, aveai și tu”. Așa, când văd că vine cineva amărât, trebuie să caut să-i dau un cuvânt bun; dacă nu cunosc, îi spun că nu cunosc, dar ceea ce cunosc, îi spun. Și când vin la mine, eu îi îndrum să meargă la biserică.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie și pocăință, Editura Agaton, Făgăraș, 2010, pp. 16-17)