Părinte, despre teatre sau spectacole, evident că monahii n-au ce căuta acolo, dar mirenii?

Depinde despre ce-i vorba. Sunt lucruri pe care poți să le asculți sau să le vezi fără a avea consecințe negative. La Timișoara, când eram, eu mergeam la teatru, dar acuma, de când sunt călugăr, nu am mai fost, pentru că nu mi se mai șede; dar nu sunt împotriva lucrurilor bune. Noi nu trebuie să ocolim lucrurile în sine; de exemplu, nu mă duc la teatru pentru că acolo e teatru, cum nu mă duc eu la bar.

Mi-a spus unul că-l are pe dracu’ în stomac, că-l simte cum umblă, cum nu știu ce... Eu i-am spus că ăla nu-i dracu’. Și-a venit după aceea la spovedit la mine și mi-a spus că s-a dus la un spectacol cu femei goale. Atunci i-am zis: „Măi, să știi că îl ai pe dracu’ în cap, nu în stomac!”. Adică sunt lucruri care pot fi evitate din start, și sunt lucruri care pot fi folosite fără nici un fel de îndoială.

Nu-i un păcat în sine să mergem la teatru?

Nu e. Poți să te duci la toate piesele despre care știi că sunt bune, poți să te duci la Operă, la cinematograf, la filme cuviincioase, poți să te uiți la televizor la tot ce-i ziditor, la tot ce-i frumos. Noi nu suntem exclusiviști. Te poți folosi de toate lucrurile bune și frumoase pe care le-a dat Dumnezeu. Dacă nu vrei tu să te duci la teatru, poți să nu te duci, nu te obligă nimeni, dar să știi că ocolești o sursă de cultură și nu numai de cultură, chiar de înnobilare.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 163-164)