Cum este afectată relația de cuplu de timpul petrecut pe ecrane

O cercetare recentă, devenită de referință în domeniu, a observat că persoanele care și-au dezactivat profilul de pe rețelele de socializare timp de două luni, petrecând mai mult timp în compania familiei și a prietenilor, a raportat, la final, o îmbunătățire a stării subiective de sănătate și împlinire, renunțarea la rețelele sociale dovedindu-se în proporție de peste 40% la fel de eficientă ca și ședințele de psihoterapie, dirijată pe îmbunătățirea relațiilor inter și intrapersonale.

Experții în cyberpsihologie au observat că tehnologia digitală și în mod deosebit rețelele sociale, care promit să așeze oamenii într-un contact continuu, au acutizat și agravat sentimentul acesta de însingurate, cu alte forme și mai perfide: „depresia de Facebook”, sindromul „BOMP” („a belief that Others are More Popular”) – teama că ești nesemnificativ, celelalte persoane fiind mult mai importante și mai populare decât tine; sindromul „FOMO” („Fear of Missing Out”) – teama de a nu fi invitat sau prezent la momente importante sau „nomofobia” – teama că, în absența dispozitivelor digitale: smarphone, tableta, laptop etc – vei trăi sentimentul de izolare, marginalizare și însingurare. O cercetare recentă, devenită de referință în domeniu a observat că persoanele care și-au dezactivat profilul de pe rețelele de socializare timp de două luni, petrecând mai mult timp în compania familiei și a prietenilor, a raportat, la final, o îmbunătățire a stării subiective de sănătate și împlinire, renunțarea la rețelele sociale dovedindu-se în proporție de peste 40% la fel de eficientă ca și ședințele de psihoterapie, dirijată pe îmbunătățirea relațiilor inter și intrapersonale[1].

O cercetare care a condus la concluzii extrem de importante este și aceea în care specialiștii în psihologie socială au invitat mai mulți bărbați, pentru a participa, în schimbul unei sume de bani, la un test de doar 15 minute, în care, așezați doi câte doi, aceștia trebuiau să schimbe câteva propoziții generale. Celor care nu aveau un punct de plecare, specialiștii le-au cerut să povestească – unul despre cea mai frumoasă amintire din ultimul concediu, celălalt – să își împărtășească, în puține cuvinte, așteptările de la concediul pe care îl programase deja, pentru acel an. Însă, în mod foarte interesant, cercetătorii au așezat în apropierea unora dintre aceste perechi, un smartphone închis, iar lângă alții, într-un loc la fel de vizibil, un caiet închis. După puține clipe, au observat că bărbații care trebuiau să vorbească în apropierea smartphone-ului, deși nu era al lor și nu înregistra convorbirea, ci era închis, dădeau semne de anxietate și cei mai mulți dintre ei au părăsit laboratorul, fără a mai primi suma promisă, în timp ce aceia care aveau un caiet în apropiere au încheiat cu bine conversația, unii dintre ei afirmând că, în acest mod, și-au mai creat un prieten. Concluzia desprinsă de specialiști a fost aceea că simpla prezență a unui dispozitiv digital, chiar dacă nu ne aparține și chiar dacă este închis, perturbă grav actul comunicării[2].

Același rezultat, poate chiar mai dramatic prin implicațiile sale, l-au observat oamenii de știință asupra cuplurilor. Un studiu observațional, efectuat în cafenelele din Washington DC a scos la iveală faptul că atunci când unul dintre soți ține în mână un telefon ori pe masă se află un astfel de dispozitiv, aceștia au afirmat că și-au simțit partenerul mai distant, comunicarea – mai rece, lipsită de apropiere sufletească și de empatie. Și, ceea ce trebuie să dea și mai mult de reflectat, este faptul că, în mod paradoxal, cu cât relația era mai intimă, cu atât erau mai nocive efectele prezenței telefonului asupra cuplului. Nu ne mai referim la evenimentele în care unul dintre soți, ba chiar amândoi sau părinții vorbesc neîncetat la telefon, ridicând ochii din ecran doar la plecare.

Deloc întâmplător, terapeuții în problemele legate de cuplu vorbesc despre a fi „împreună, dar alături”, ori de „singurătatea în doi”, o singurătate mult mai dureroasă decât cea pe care o introduce tehnologia ori depărtarea sau absența semenilor. Și, precum au stabilit experții în neuroștiințe, atunci când este marginalizat sau izolat dintr-un grup social, omul, creat pentru dialog, comunicare și comuniune, pentru primire și dăruire de iubire, este „rănit” fizic, odată ce în astfel de momente, pe creierul său, se activează exact aceiași centri ca în experiențele care provoacă suferință sau durere fizică[3].

Dincolo de toate beneficiile constatate, de faptul că, rațional folosită, tehnologia digitală ne ușurează și ne înfrumusețează viața, atunci când, însă, este vorba de relațiile umane, răul cel mai mare pe care ni-l poate face aceasta este de a ne răpi timpul pe care ar trebui să îl petrecem în compania lor, comunicând empatic și rezonând cu ei, ascultându-le și împărtășindu-le, la rândul nostru, sentimentele cele mai curate și înalte. Aceasta ar consolida relațiile noastre și nicidecum atașamentul și dependența de niște dispozitive reci și de ecrane neînsuflețite, atractive și cu o putere extraordinară de adicție.

______________________________________________________________________________________________________

[1] Noreena HERTZ, Secolul singurătății..., p. 13. 

[2] Adam ALTER, Irezistibil. Dependenţa de tehnologie şi afacerile din spatele ei, traducere din engleză de Emilia Vasiliu, Editura Publica, Bucureşti, 2017, pp. 27-28.

[3] John T. CACIOPPO, William PATRICK, Singurătate..., p. 24.

De la același autor

Ultimele din categorie