Cum este posibil ca omul, într-o viață întreagă, să nu Îl (re)cunoască pe Dumnezeu?
„Iar osândirea unora la chinuri nu e un act al lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci constă tocmai în neputinţa lor de a simţi iubirea Lui, neputinţă pe care şi-au pricinuit-o prin lipsa de efort a voii lor de a răspunde cu fapta iubirii Lui”. Mi-am pus intrebarea asta retorica de nu stiu cate ori: cum e posibil ca omul - faptura mainilor Sale sa nu fie fie in stare in toata viata sa pamanteasca sa-L (re)cunoasca si sa-l iubeasca pe Dumnezeu?! Stiu! A avut parinti crestini DOAR cu numele, mosii/ stramosii nu s-au ingrijit sa curete palamida de pe sufletele lor primenindu-si sufletul in/ prin Biserica, cunoscutii, prietenii, rudele au fost afoni ai glasul Lui si, TOTUSI! Omul - aceasta faptura care, dupa moartea pamanteasca, trupul se da taranii, iar sufletul la Cel care l-a dat, adica Lui Dumnezeu! Pai, daca suntem fapturi, lucrul mainilor Lui, cum se face ca sufletul nu rezoneaza la iubirea Lui, mai mult - nu poate iubi pe Facatorul Sau?! Iar daca parintii n-au avut grija sa-l/ o imbisericeasca de mic(a), asta n-ar constitutui la Judecata Finala o circumstanta atenuanta?!
Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.
Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!
Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.
O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.
Îți mulțumim pentru înțelegere!
Iubesc un bărbat divorțat, dar părintele duhovnic mă sfătuiește să nu încep o relație cu el. Ce să fac?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
Dincolo de faptul că un om a fost sau nu educat să Îl cunoască pe Dumnezeu, omul are libertate. Dar nu acea libertate de a alege albul sau negrul, de a o lua la stânga sau la dreapta, ci o libertate, am putea-o numi, metafizică. Acea libertate de a fi sau nu cu Dumnezeu! Faptul că omul ȘTIE (educat sau nu) că există Dumnezeu, nu înseamnă, obligatoriu, că Îl și acceptă pe Dumnezeu în viața lui. Darul acesta al libertății este și expresia maximei noastre demnități (de aceea psalmistul zice: „dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” - Psalmi 81, 6). Credeți că diavolul nu știe că există Dumnezeu? „Și demonii cred şi se cutremură” (Iacov 2, 19)... Faptul că acești îngeri căzuți știu de existența lui Dumnezeu nu i-a împiedicat să se depărteze de Acesta, să cadă. Așadar, una este a-L (re)cunoaște pe Dumnezeu, și alta a-L iubi pe Dumnezeu. De cunoscut sau, mai degrabă, de REcunoscut, cu toții Îl vom recunoaște. Dar de iubit, depinde de noi. Dacă alegem să primim sau nu iubirea lui dumnezeiască... N-ați întâlnit niciodată oameni care nu acceptă să fie iubiți, care nu vor să fie ajutați, care preferă să fie triști, să sufere etc.? Cam așa ar fi și cu cei care L-ar refuza pe Dumnezeu Care le va arăta atâta iubire încât nu vor avea nici o scuză pentru refuzul lor.
Pr. Constantin Sturzu