O viaţă creştină organizată a existat pe teritoriul moldovean înaintea formării statului feudal. Mitropolia Moldovei este atestată pentru prima dată în anul 1386, într-un document bizantin. În anul următor, la Halici (pe teritoriul de astăzi al Ucrainei), este hirotonit ca mitropolit al Moldovei Iosif Muşat, care era de neam român. Această hirotonie a provocat însă nemulţumirea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, care a încercat să-i convingă pe moldoveni să accepte numirea unui arhiereu grec. Refuzul moldovenilor a provocat, în 1394, anatematizarea - excluderea din rândul Bisericilor Ortodoxe surori şi considerarea ca schismatică a Bisericii Moldovei, a poporului moldav şi a conducătorilor săi. După numeroase încercări nereuşite de aplanare a conflictului, în 1401, este recunoscută Ortodoxia mărturisită în spaţiul moldav. Această împăcare are valoarea unei recunoaşteri canonice a Mitropoliei Moldovei de către forul bisericesc conducător la acea vreme – Patriarhia Ecumenică.

Despre semnificaţiile acestei zile, 26 iulie, şi despre contextul istoric al desfăşurării evenimentului, a avut amabilitatea să ne vorbească pr. prof. dr. Ion Vicovan, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române şi prodecan al Facultăţii de Teologie din Iaşi.

- Părinte profesor, care are sunt semnificaţiile zilei de 26 iulie 1401 pentru istoria Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei?

- Această dată memorabilă, 26 iulie 1401, reprezintă, practic, anul intrării oficiale în istorie a Mitropoliei Moldovei, prin recunoaşterea mitropolitului Iosif I Muşat ca mitropolit al Moldovei, în urma unor încercări, a unor tensiuni care au durat aproximativ două decenii. Este anul în care Mitropolia a reuşit să-şi impună pe scaunul ei un autohton, pentru că, înaintea mitropolitului Iosif Muşat, se pare că a fost cineva de neam grec, cum se întâmplase şi în Ungro-Vlahia, potrivit unei hotărâri a Patriarhiei Ecumenice din anul 1355, care spunea că în mitropoliile sufragane se vor aşeza numai ierarhi din „slăvita cetate a Constantinopolei”. Mitropolitul Iosif Muşat făcea parte din familia domnitoare din acea perioadă, se pare că era fratele domnitorului Petru Muşat, era înrudit cu Laţcu, ca nepot, cât şi cu tatăl acestuia, Bogdan, primul voievod al Moldovei. 

- De ce refuzau moldovenii un ierarh ales de Constantinopol în fruntea Mitropoliei?

- Deoarece nu întotdeauna, şi istoria a confirmat-o, ierarhii de alt neam, veniţi aici, s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Dacă ierarhul era străin, nu putea face abstracţie de originea sa etnică şi nu totdeauna păstoria lui era fericită pentru mitropolia respectivă.

- Cum s-a desfăşurat alegerea lui Iosif Muşat ca mitropolit?

- În timpul domniei lui Petru Muşat, Moldova ajunsese la cea mai înaltă treaptă de înflorire şi de extindere teritorială de până atunci. Mutând capitala la Suceava, ridicând o reşedinţă mitropolitană şi reorganizând statul, Petru Muşat a dorit să reorganizeze şi Biserica. În acest scop, a trimis doi moldoveni, pe Iosif, ruda sa, şi pe Meletie, la Halici, la mitropolitul Antonie, pentru a-i hirotoni: pe Iosif ca mitropolit cu scaunul la Suceava şi pe Meletie, se pare, ca succesor al lui Iosif la Rădăuţi.

- De ce Patriarhia Ecumenică nu a recunoscut aceste hirotoniri?

- Patriarhia Ecumenică luase, după cum am mai arătat, decizia ca toţi ierarhii să fie greci, pentru a avea o garanţie în plus că Bisericile vor rămâne legate de Biserica din Constantinopol. Să ne amintim că Biserica Serbiei, în anul 1346 (aproximativ), în momentul în care sârbii au ajuns la un anumit nivel politico-administrativ, s-a declarat autocefală. Exista această teamă la Constantinopol, că un ierarh autohton putea urmări independenţa Bisericii.

-  Ajungem la domnia lui Alexandru cel Bun, cel care, chiar în primul an de domnie, reuşeşte să stingă acest conflict.

-  Alexandru cel Bun a fost unul dintre marii domnitori ai Moldovei, iar el nu putea suporta starea în care se găsea Mitropolia şi ţara. Trecuseră cel puţin 14-15 ani de la hirotonia mitropolitului Iosif şi el încă nu era recunoscut de către Patriarhia Ecumenică. Pe de altă parte, Imperiul Bizantin intrase în ultima jumătate de secol de existenţă, pericolul turcesc crescuse, iar bizantinilor nu le convenea să se afle în conflict cu o ţară ortodoxă şi nici să rişte ca Moldova să intre sub influenţa Bisericii Romano-Catolice. Acesta era contextul în care delegaţia trimisă de Alexandru cel Bun la Constantinopol obţine recunoaşterea mult-aşteptată. La 26 iulie, Sinodul, în frunte cu patriarhul Matei, a emis gramata de recunoaştere a lui Iosif ca mitropolit al Moldovei, adresând, în acelaşi timp, o scrisoare domnitorului Alexandru cel Bun. După mulţi ani de încercări, prin cele două documente este recunoscut, în sfârşit, Iosif I Muşat ca mitropolit. Acesta este anul când Mitropolia Moldovei este recunoscută oficial de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, moment de la care se împlinesc, astăzi, 610 ani.