Părinte, oare de ce se întâmplă ca de multe ori cel ajutat să se comporte urât față de cel ce l-a ajutat?

Diavolul se duce și-l îmboldește pe celălalt, ast­fel încât să se poarte urât cu noi, ca noi să ne mâniem și să pierdem binele făcut. Nu este de vină omul. Diavolul îl brodează pe celălalt, ca să ne facă să le pierdem pe toate. Când faceți o faptă bună, totdeau­na să simțiți că ceea ce ați făcut, ați avut datoria s-o faceți și să fiți gata să înfruntați ispita, ca să nu pier­deți binele ce l-ați făcut, ci să-l câștigați în întregime.

De pildă, face unul o milostenie, fără să aibă ca scop să o arate. Intră ispita la mijloc și-i pune pe alții să-i spună: „Tu, iubitorule de argint, care n-ai făcut nimic etc... Cutare a făcut aceasta, cutare cealaltă”, ca să-l silească să spună și el... cu „smerenie”: „Am făcut și eu un lucru mic, un spital” sau să-l facă să se mânie și să spună: „Cine, eu, care am făcut aceasta și aceasta?”. Și să le piardă astfel pe toate. Sau îl va pune pe cel ce a fost ajutat să-i spună: „Nemulțumitorule, profitorule etc”, până ce-i va răspunde: „Eu, profitor? Eu, care ți-am făcut binele acela, acea faptă bună?”. După care va spune: „Măi, ce nerecunoscător! Nu voiam să-mi spună «mulțumesc», dar cel puțin, să recunoască”.

Dar când cineva așteaptă recunoștință, le pierde pe toate. În timp ce, de și-ar pune un gând bun și ar spu­ne: „Mai bine că a uitat facerea mea de bine” sau: „Poate să fi fost supărat sau obosit și de aceea a vorbit așa”, îndreptățește pe celălalt și nu-și pierde răsplata sa. Când nu așteptăm să ni se dea înapoi, atunci avem răsplată curată. Hristos a făcut totul pentru noi, însă noi L-am răstignit. Nu cântăm? „În loc de mană, fiere” (din troparul antifonului 12 de la Utrenia din Vinerea Mare)? Întotdeauna să încercăm să facem binele, fără să așteptăm să primim vreo răsplată.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 168-169)