A iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine, a viețui după poruncile lui Hristos ne va duce în grădina Ghetsimani, unde Hristos se ruga pentru lumea întreagă.

„Iubește pe aproapele tău ca însuți pe tine.” Mi s-a dat să înțeleg această poruncă în chipul unui arbore, cosmic, uriaș, a cărui rădăcină este Adam. Eu nu sunt decât o mică frunză pe un ram al acestui arbore. Însă arborele nu-mi este străin: este temeiul meu. Îi aparțin. A te ruga pentru lumea întreagă este a te ruga pentru acest arbore în întregul său, cu toate miliardele sale de frunze.

A urma lui Hristos este a te deschide cugetului lui Hristos Însuși, ce poartă în Sine omenirea întreagă, întreg arborele, fără a lăsa deoparte o singură frunză. Dacă dobândim această conștiință ne vom ruga pentru toți ca pentru noi înșine.

De vom ajunge să fim asemenea chipului lui Hristos, purtători ai întregii omeniri și ai lui Dumnezeu, „eul” nostru va fi chipul Absolutului. În dimensiuni microscopice poate, însă cu adevărat chipul Absolutului.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 21)