Pentru moarte era pregătită cu mult timp înainte. Cămașa de moarte, cearceaful alb pentru sicriu și un mănunchi de lumânări le păstra în dulapul ei. Cu câteva zile înainte de a muri, a chemat pe sora mea, Glicheria, și i-a zis: „Să chemi pe părintele Ioan să mă spovedească și să mă împărtășească”. A postit trei zile, s-a spovedit și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. După Sfânta Împărtășanie, fața ei strălucea. Avea o mare bucurie, pe care niciodată nu o arătase până atunci.

După puțin a început să cânte diferite tropare: Hristos a înviat din morți… Câți în Hristos v-ați botezat… Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru… troparul Pogorârii Sfântului Duh și altele. Apoi zicea fără încetare rugăciunea lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătoasa! și Maica Domnului, miluiește-mă pe mine păcătoasa! Din când în când, rostea Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule… și repeta rugăciunea: Doamne, primește pe cei ce vin la Tine și ca pe cea din urmă primește-mă și pe mine, păcătoasa și netrebnica!

Ultima ei noapte nu a dormit deloc. Se ruga într-una în șoaptă. Apoi a zis Glicheriei: „Să-mi faci pomană frumoasă cu colivă, prescură și cu flori. Și să spui Părintelui Petroniu să mă pomenească mereu la Sfânta Liturghie”. Marți dimineața, pe 4 iulie, când s-au arătat primele raze de soare la fereastra camerei unde era, a cerut Glicheriei să-i dea lumânarea. A deschis ochii și a șoptit: „Iartă-mă!”. Apoi, s-a întors în partea cealaltă și a adormit somnul cel de veci. Sufletul ei sfânt a zburat din vasul de lut al trupului la cer, după ce mult s-a chinuit și s-a nevoit în viața aceasta. Fața ei era liniștită și un zâmbet ușor se schița pe buzele ei. Mama mea, Olimpiada, a trăit aproape 87 de ani, din care 38 de ani cu bărbat și ceilalți 25 ca văduvă. A adormit la 4 iulie 1967, iar tatăl meu s-a născut în 1873 și a murit pe 1 august 1942.

(Părintele Petroniu de la Prodromu, ediție îngrijită de Preot Constantin Coman și Costion Nicolescu, Editura Bizantină, pp. 50-51)