Să ajungem acum la lucrul cel mai important dintre toate: înfrânarea. Un copil este cuminte dacă-i dedici multe eforturi. Această parte a înţelepciunii e întinsă şi minunată, pentru că presupune multă învăţătură despre Dumnezeu, despre darurile Sale, despre gheenă şi despre Împărăţia Cerurilor. Şi spune Scriptura: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii” (Pilde 1, 7).

Să-i inspirăm mereu această grijă de a fi cumpătat, învăţându-l în acelaşi timp tot ce ţine de om: ce este bogăţia, slava, puterea. Să înveţe să le dispreţuiască şi să caute lucrurile cu adevărat bune. Să-i amintim îndemnul: „Fiul meu, să te temi mereu de Dumnezeu şi în afară de El să nu te temi de nimeni!”.

Astfel, va deveni un om adevărat, plin de haruri. Nimic nu-l face pe om să-şi piardă minţile mai mult decât patimile acestea. Ca să devii înţelept aşa cum doreşte Dumnezeu, e de ajuns să te temi de El şi să judeci corect lucrurile omeneşti. Culmea înţelepciunii este aceasta: să nu te laşi stăpânit de nici o patimă puternică pentru lucruri copilăreşti. Un copil trebuie învăţat că banii, celebritatea, puterea, moartea sau viaţa aceasta pe pământ nu înseamnă nimic. Numai astfel va fi înţelept.

Dacă ne conducem fiul în cămara de nuntă după ce l-am învăţat toate acestea, gândeşte-te ce dar i se face miresei!

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinții și educarea copiilor, traducere de Ieromonah Benedict Aghioritul, Editura Agapis, București, 2007, pp. 81-82)