Rugăciunea să se facă din inimă, cu credinţă, cu post şi metanii după putere, cu statornicie şi cu multă smerenie, cum zice prorocul David: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu” (Psalmul 129, 1). Iar în alt loc zice: „Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50, 18). Apoi zice: „Smeritu-m-am şi m-am mântuit” (Psalmul 114, 6).

Este mare păcat să se laude cineva cu rugăciunea şi cu faptele sale bune, căci pierde toată plata şi este părăsit de Dumnezeu.

(Arhimandritul loanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,  Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 104)