În primul rând este nevoie de rugăciune și de comunicare, pentru că avem nevoie de mult curaj și de multă responsabilitate față de mântuirea noastră. Aici e o problemă de viață și de moarte. Trebuie să te rogi, să te sfătuiești cu un alt părinte și apoi să-i vorbești deschis și curajos: „Părinte, m-ai lovit, m-ai jignit, mă doare. Binecuvântează-mă să mă duc să-mi vindec sufletul în altă parte!“. Dar să fim atenți să nu fie o ispită, o înșelare de la diavol, o patimă ascunsă! Vezi dacă părintele n-a vrut să te ajute! Că sunt uneori realități atât de dureroase în noi, încât atunci când ni le spune duhovnicul, ni se pare că nu înțelege nimic, că ne jignește, că nu ne iubește… Mai ales dacă suntem mai răsfățați sau avem o fire mai nevricoasă. Așadar, verifică mai întâi!