Cura cu lămâie și usturoi pentru revigorarea organismului și tratarea afecțiunilor circulatorii
Bogat în vitaminele A, B1, B2, C şi minerale, precum fosfor, sulf, potasiu, iod, calciu, siliciu, usturoiul este folosit drept medicament de mii de ani, iar alături de antioxidanții, vitaminele și mineralele care se află în compoziția lămâii, fac din acest amestec un remediu eficient în tratarea unor afecțiuni precum arteritele, hipercolesterolemia, insuficiența circulatorie sau alte tulburări ale circulației periferice.
Pentru prepararea acestui remediu aveți nevoie de 30 de căței de usturoi curățați, cinci lămâi potrivite întregi, cu tot cu coajă și un litru de apă minerală plată. Într-un blender se introduc lămâile tăiate cubulețe și usturoiul, și se amestecă până se omogenizează bine cele două ingrediente. După omogenizare, produsul rezultat se amestecă cu apa și se pun la fiert. Când amestecul a atins punctul de fierbere, se ia vasul de pe foc, iar amestecul astfel obținut se transferă într-un recipient din sticlă. După răcire, se păstrează la frigider.
Administrarea acestui remediu se face într-o cură de 3 săptămâni în care se iau câte 30 ml pe zi, urmată de o pauză de 8 zile după care se reia pentru încă 3 săptămâni. Cura este recomandată a se ține de 2 ori pe an, la fiecare 6 luni.
Cura dizolvă și elimină colesterolul din vasele de sânge, previne apariția cariilor dentare, iar administrat seara, înainte de ora de somn va facilita un somn liniștit și odihnitor.
*****
Usturoiul este un vermicid, fortifiant, laxativ, diuretic, antiseptic, bactericid, rezolutiv, expectorant, febrifug, tonic muscular, hipotensor (scade tensiunea arterială), antireumatismal, antiasmatic, detoxifiant, sudorific, afrodisiac, antihelmintic şi anticarcinogenetic.
Lămâia este un bun tonic cardiac, antireumatismal, antigutos, antiscleros, antioxidant, hipotensiv, tonic nervos, antianemic, diuretic, are proprietăți antibacteriene, antimicotice, antiinfecțioase, anticancerigene, antimicrobiene, antiinflanatorii, restabilește ph-ul corpului, detoxifică ficatul și purifică colonul.
Mai multe informații despre contraindicațiile consumului de usturoi găsiți aici.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro