Tinctura din coajă de lămâie - preparare și indicații terapeutice

Stil de viaţă

Tinctura din coajă de lămâie - preparare și indicații terapeutice

Utilizată cel mai adesea pentru aroma sa, coaja de lămâie este mai bogată în minerale și vitamine decât pulpa.

Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de 60 g de coajă de lămâie rasă și 100 ml de alcool de 60º sau vodcă.

Spălați bine lămâile în mai multe ape, lăsați-le la uscat, apoi dați coaja prin răzătoarea mică. Când ați obținut cele 60 g de coajă rasă, adăugați-o într-un borcan din sticlă și turnați alcoolul. Închideți ermetic și lăsați la macerat timp de 7 zile, la temperatura camerei, agitând recipientul zilnic de 3-4 ori. La sfârșit strecurați și păstrați în sticluțe închise la culoare.

Intern, se administrează câte 10 picături, de 3 ori pe zi, după mesele principale.

Extern, se masează zonele dureroase cu câteva picături de 3-4 ori pe zi.

Între beneficiile consumului acestei tincturi amintim:

  • combate balonarea
  • îmbunătățește digestia
  • detoxifică ficatul
  • îmbunătățește circulația sangvină
  • combate colicile
  • este eficient împotriva vărsăturilor și senzației de greață
  • previne apariția infecțiilor
  • întărește sistemul imunitar
  • scade nivelul de colesterol
  • este adjuvant în tratamentul cataractei
  • previne osteoporoza.

Folosit extern, tinctura din coajă de lămâie:

  • atenuează durerile provocate de contractura musculară, poliartrită, artrita reumatoidă
  • este adjuvant în tratarea venelor varicoase
  • tratează infecțiile urechii (1-2 picături de 2-3 ori pe zi)
  • întărește unghiile.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: