„Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne!, va intra întru Împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din Ceruri.”

Numai cu rugăciunea nu te vei mântui; la rugăciune trebuie să adaugi și plinirea voii lui Dumnezeu – toate îndatoririle pe care le ai, potrivit cu tagma ta, cu rânduiala de viață în care ești lăsat. Și la rugăciune trebuie să cerem în primul rând ca Dumnezeu să ne învrednicească a nu ne abate cu nimic de la sfânta Lui voie; și invers, cel ce are râvnă să plinească în toate voia lui Dumnezeu se roagă mai cu îndrăznire înaintea Domnului, iar rugăciunea acestuia ajunge mai lesne la scaunul Lui.

De asemenea, acolo unde rugăciunea nu este însoțită de viețuirea după voia lui Dumnezeu, ea nu este adevărată rugăciune, făcută din inimă și cu trezvie, ci rugăciune făcută doar în afară, citită, în timpul căreia nevrednicia sufletească este acoperită cu ceața multei vorbiri, iar gândurile rătăcesc în neorânduială.

Evlavia trebuie să îmbine amândouă aceste laturi ale vieții duhovnicești, iar roadele se vor arăta.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 97-98)