Ce este legământul înaintea Domnului?

Este un lucru cu totul obişnuit ca mama să facă legământul de a posti în zilele de dulce, când copilul îi e bolnav. Acesta este un lucru cu totul biblic. Şi împăratul David a postit cât i-a fost copilul bolnav. Când face legământ înaintea lui Dumnezeu, fie pentru sine, fie pentru altul, fie pentru vreun păcat, fie din recunoştinţă, omul trebuie să se păzească a nu întrece măsura şi a nu se lega să facă vreun lucru nechibzuit sau mai presus de puterea sa.

Legământul este făgăduinţa pe care cineva o dă lui Dumnezeu din recunoştinţă sau pentru un păcat. Din satele noastre dimprejurul Bitoliei, mulţi tineri merg la lucru în părţi îndepărtate ale lumii. Petrecându-i, mamele ori surorile fac în taină Domnului oarecare legământ pentru sănătatea şi întoarcerea lor fericită. Aceste femei se cheamă zavetniţe („care s-au legat”). Într-o sâmbătă, am picat pe neaşteptate într-o bisericuţă de ţară, şi acolo am dat peste o bătrână ce curăţa podeaua; întrebată fiind, a lămurit că erau deja 18 luni de când făcea asta în fiecare sâmbătă, ca legământ pentru fiul din America. Şi aud că după ce i s-a întors fiul a continuat să facă curat în biserică încă şase luni, din recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

„M-am legat” (adică „am făcut legământ”) sunt cuvintele obişnuite în părţile noastre la cei ce vin în mănăstire ca să slujească pentru o vreme. Când satul L. a luat foc, tânărul Teodor a ieşit în fugă din casa lui, căci a văzut casa vecină în flăcări. Cuprins de groază, a strigat către Sfântul Naum după ajutor, legându-se să-i slujească un an de zile. În acea clipă a suflat vântul şi a împins flăcările în cealaltă parte. După o vreme, Teodor a venit în mănăstirea noastră, a povestit ce se întâmplase şi l-a rugat pe egumen să îl primească pentru a-şi împlini legământul.

Este un lucru cu totul obişnuit ca mama să facă legământul de a posti în zilele de dulce, când copilul îi e bolnav. Acesta este un lucru cu totul biblic. Şi împăratul David a postit cât i-a fost copilul bolnav.

„M-am legat!” – spune bătrâna Moiseiţa din împrejurimile Debarului, care de 19 ani slujeşte în biserică şi de 19 ani posteşte în fiecare zi fără untdelemn. De ce? Cu 19 ani în urmă, bărbatul ei s-a întovărăşit cu un albanez într-o oarecare îndeletnicire. Într-o vineri, a vrut să meargă la Debar ca să încheie socotelile cu tovarăşul său. Înainte de plecare, a luat pentru masa de dimineaţă ouă şi brânză. Când femeia l-a văzut pe bărbat că se înfruptă în zi de vineri, i-a strigat supărată: „Dar-ar Dumnezeu să nu te mai întorci, că uite, te-ai făcut tovarăş cu acela şi în credinţă!”. În seara acelei zile, la întoarcerea acasă, bărbatul a fost omorât şi jefuit. Lucrul acesta a fost o lovitură cumplită pentru femeie. Şi ea s-a legat să slujească bisericii şi să postească mereu, până la sfârşitul vieţii.

Sunt legăminte şi la englezi. După război, un preot englez a săvârşit o cununie care era împotriva legii. Episcopul l-a mustrat aspru pentru aceasta. Mustrat de conştiinţă, preotul s-a legat să postească în toate zilele de luni (fiindcă în zi de luni făcuse acel păcat) de-a lungul întregii sale vieţi.

Când face legământ înaintea lui Dumnezeu, fie pentru sine, fie pentru altul, fie pentru vreun păcat, fie din recunoştinţă, omul trebuie să se păzească a nu întrece măsura şi a nu se lega să facă vreun lucru nechibzuit sau mai presus de puterea sa. Este ştiut din Biblie legământul nesocotit al lui Ieftae. În războiul împotriva amoniţilor, judecătorul israelitean Ieftae s-a legat ca dacă Dumnezeu îi dăruieşte izbândă, să îi jertfească ceea ce îl va întâmpina mai întâi din casă la întoarcerea din război. Şi a biruit Ieftae. Dar când s-a întors acasă, i-a ieşit în întâmpinare fiica sa. Vai, fiica mea, a răcnit tatăl ca un leu rănit, am făgăduit Domnului şi nu îmi pot lua cuvântul înapoi!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 168-170)

De la același autor

Ultimele din categorie