„Cine nu e cu Mine e împotriva Mea și cine nu adună cu Mine risipește.” Dar cine este cu Domnul? Cel ce trăiește și făptuiește în duhul Lui; cel care nu-și îngăduie nici gânduri, nici simțăminte, nici dorințe, nici hotărâri, nici cuvinte, nici fapte care să fie neplăcute Domnului și potrivnice poruncilor și hotărârilor Sale învederate.

Cel ce trăiește și făptuiește altfel, acela nu este cu Domnul; prin urmare, nu adună, ci risipește. Dar ce risipește? Nu doar puterile și timpul, ci și ceea ce adună. De pildă, nu adună bogăție cu Domnul cel care o adună fără să facă parte altora, precum și cel care cheltuie averea adunată parte pentru huzur, parte pentru danii izvorâte din slava deșartă, parte pentru moștenitori. Pe cealaltă lume va apărea cu mâna goală și va fi acolo cel mai sărman dintre sărmani. Dimpotrivă, adună cu Domnul cel ce prin mâinile săracilor și nevoiașilor trimite cele agonisite în vistieriile cele veșnice. 

Același lucru se poate spune și cu privire la adunarea de cunoștințe. Aici, risipa devine și mai învederată, întrucât încă de aici devine limpede că cel ce nu filosofează în Domnul adună la arătare munți de cunoștințe, însă acestea sunt de fapt nimicuri netrebnice, părere de adevăr, nu adevăr.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 110-111)