Întreaga creație: soarele, luna, stelele, pământul, apa, aerul, focul, plantele, păsările, peştii, vieţuitoarele patrupede, insectele, slujeşte lui Dumnezeu prin calităţile şi însuşirile date lor de la Dumnezeu; viţa de vie aduce roade, mărul aşijderea etc. Cu atât mai mult omul trebuie să slujească lui Dumnezeu prin calităţile ce i-au fost date ca fiinţă raţională, liberă, sensibilă; slujirea lui trebuie să pornească din minte şi din inimă, să fie de bunăvoie nesilită, deşi se face şi cu o constrângere de sine sau a altora, în slujirea lui Dumnezeu e viaţa şi fericirea creaturii. Iar smochinul neroditor se taie şi se aruncă în foc. Când nu slujesc lui Dumnezeu puterile şi însuşirile omului iau o direcţie pervertită, mincinoasă, catastrofală pentru el (desfrânare, beţie, erezie, pornire spre scandal), dar atunci când slujesc lui Dumnezeu direcţia lor este dreaptă, armonioasă, paşnică, roditoare, mântuitoare, luminătoare.

(Ioan de Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 257)