Roata mare se învârte mai încet, dar ajunge din urmă roata mică, ce se învârte mai repede. Cu cât roata este mai mare, cu atât rotirea este mai înceată şi zgomotul mai mic; cu cât roata este mai mică, cu atât rotirea este mai iute şi zgomotul mai mare. Acest fapt se potriveşte şi lucrurilor, şi oamenilor. Roata cea mai mare din sufletul omului este Dumnezeu. Marginile ei nu se pot vedea, nici mersul ei nu se poate auzi din pricina mulţimii şi a larmei roţilor celor mici.

Însa în clipa în care toate roţile cele mici din sufletul omului se liniştesc, abia atunci sufletul se oglindeşte în nemăsurata roata dumnezeiască, în care se cuprinde cerul şi pământul. Şi în faţa acestei vederi, pe cât de rară, pe atât de neaşteptată, sufletul simte o bucurie de negrăit.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, p. 13)