Imbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele

Cuvinte duhovnicești

Imbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele

    • Imbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva?

La toţi ne place să ne îmbrăcăm curat şi cu gust. La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva? O spală cineva cu lacrimi de pocăinţă, cu fapte de milostenie, o împodobeşte cu postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea la cele dumnezeieşti?

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, București, 2005, p. 281)