Să ne deschidem inima către cei neajutorați

Se cade dar să ne deschidem inima faţă de toţi săracii şi faţă de aceia care, din oricare pricină, pătimesc greu, după porunca care ne porunceşte să ne bucurăm cu cei care se bucură şi să plângem alături de cei care plâng.

Se cade dar să ne deschidem inima faţă de toţi săracii şi faţă de aceia care, din oricare pricină, pătimesc greu, după porunca care ne porunceşte să ne bucurăm cu cei care se bucură şi să plângem alături de cei care plâng. Şi cum oameni suntem şi noi, se cade ca mai întâi de toate să oferim oamenilor contribuţia benevolă izvorâtă din iubirea bunătăţii, fie că ar avea ei nevoie de ea din pricina văduviei, fie din cauza rămânerii fără părinţi, fie din cauza exilului, fie din cauza cruzimii stăpânilor, fie din cauza asprimii dregătorilor, fie din cauza lipsei de omenie a strângătorilor de biruri, fie din cauza crimelor fioroase ale tâlharilor, fie din cauza nesaţului de pradă al hoţilor, fie din cauza confiscării averii, fie din cauza naufragiului, căci toţi au o deopotrivă nevoie de mila noastră şi aşa se uită spre mâinile noastre, ca şi noi spre cele ale lui Dumnezeu, pentru cele de care am avea nevoie.

Şi dintre aceştia, mai vrednici de milă sunt cei care suferă dureri venite peste ei fără vina lor, decât cei obişnuiţi cu nenorocirile şi, într-un mod cu totul deosebit, cei roşi de boala sfântă (lepra) şi mâncaţi până la cărnuri şi până la oase şi până la măduvă, cum este ameninţarea contra unora în Sfânta Scriptură ci, şi trădaţi de acesta josnic, umil şi necredincios trup, cu care, cum de m-am înjugat, nu ştiu şi cum sunt şi chip al lui Dumnezeu şi mă amestec şi cu ţărâna, trup care şi când este în plină sănătate se războieşte cu mine, iar când i se poartă război mă întristează, şi pe care îl iubesc ca pe un rob împreună cu mine şi de la care mă întorc ca de către un duşman şi de care fug ca de un tovarăş de sclavie şi de care mă ruşinez ca de către un moştenitor împreună cu mine; mă lupt din răsputeri să-l istovesc şi nu am de ce tovarăş să mă folosesc spre faptele cele mai bune, ca unul care ştiu pentru ce am fost făcut şi că trebuie să mă urc la Dumnezeu cu ajutorul faptelor.

(Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rãdãuților Suceava, 2006, p. 13)

De la același autor

Ultimele din categorie