La ce ispite să te aștepți când faci priveghere

În timpul privegherii, răceala şi greutatea i se dau omului ca să fie ispitit şi încercat. Și dacă omul s-ar sili cu fierbinţeală să se deştepte, şi cu puţină voinţă le-ar goni de la el, atunci s-ar apropia Harul de el, ca mai înainte, şi putere nouă ar primi, care are tot binele şi tot sprijinul ascuns în ea.

Prin priveghere ţi se deschid ochii, ca să vezi slava rânduielii şi puterea căii celei drepte. Dacă însă ţi s-ar întâmpla – dea Domnul să nu ţi se întâmple! – să-ţi vie gândul trândăviei, şi să-şi facă în tine cuib, prin ispitirea apărătorului tău, care de obicei îngăduie întru tine schimbări ca acestea, să te înfierbânţi sau să te răceşti, ori dintr-o pricină, ori din neputinţa trupului, ori că nu poţi răbda oboseala, când cânţi prea mulţi psalmi, şi când te rogi mereu, şi mereu îţi pleci genunchii, cum ţi-e obiceiul, te rog pe tine cu dragoste, dacă le lași pe toate acestea şi dacă nu le poţi face, chiar dacă te aşezi jos, să priveghezi, şi cu inima să te rogi, fără să dormi, şi cu orice meşteşug să faci cumva, să petreci noaptea şezând, şi cu gândul la cele bune.

Dar inima ta să n-o împietreşti şi să n-o întuneci cu somnul. Și prin Har iarăşi vei primi căldura de mai-nainte, şi mintea ţi se va uşura, şi vei primi puterea pe care o aveai, te vei bucura şi vei sălta, mulţumind lui Dumnezeu. Pentru că răceala şi greutatea aceea i se dau omului ca să fie ispitit şi încercat. Și dacă omul s-ar sili cu fierbinţeală să se deştepte, şi cu puţină voinţă le-ar goni de la el, atunci s-ar apropia harul de el, ca mai înainte, şi putere nouă ar primi, care are tot binele şi tot sprijinul ascuns în ea. Şi se va minuna cu frică omul, aducându-şi aminte de ce povară a scăpat şi cât de uşor este acum, şi ce puternic, şi gândindu-se la uşurarea lui, cum s-a făcut ea deodată.

Și de aici înainte se învaţă minte, şi când se simte iarăşi împovărat, cunoaşte povara lui din prima experienţă. Că dacă omul nu se nevoieşte de la început, el nu poate ajunge atât de iscusit. Vezi câtă înţelepciune câştigă omul, când stă puţin treaz şi are răbdare în vremea războiului? Numai să nu-i slăbească firea trupului, căci atunci nu e luptă, ci neputinţă a firii, şi nu-i vreun folos să lupţi cu firea. Însă pentru toate, câte-i aduc folos, bine este să se înfrângă omul pe sine.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 144-145)

De la același autor

Ultimele din categorie