O părere greşită care ne vatămă pe mulţi

Cine socoate că nu este păcătos, acela nu are nici pocăinţă şi nu ştim unde este mântuirea lui.

În foaia ce urmează am înşirat câteva slove de lămurire pentru adevăratul înţeles al păcatului, după mărturiile Sfintei Scripuri.

Mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu multe persoane care sunt cu părerea că, dacă nu umblă pe calea desfrâului lumesc, atunci nu au păcate şi deci nu au ce să mărturisească la duhovnic. Sunt câţiva ani de când îndemn pe un frate din mănăstire să meargă la părintele duhovnic pentru mărturisire. „Ce am eu cu duhovnicul (îmi zice el), doară n-am omorât pe tata şi nici nu trăiesc în păcate!”.

Iată cum înţelege el păcatul şi mulţi sunt care înţeleg ca şi el (deşi merg la duhovnic). Fratele cu pricina socoate ca o năpăstuire îndemnul pentru mărturisire. El, nevinovatul, nu ştie încă de duhovnic pentru că nu are păcate! Şi doar – să nu se deoache – nu este mai breaz decât „fiul cel pierdut” din Sfânta Evanghelie, dar pentru că... (să mă iertaţi) nu are femeie, el se crede fără păcat.

Iată unde se mărgineşte păcatul după socoteala lui şi din nenorocire mulţi sunt părtaşi cu el şi se împărtăşesc regulat, fără să ştie de vreun părinte duhovnic. Prăpastie adâncă este asta pentru bietul suflet, căci se defăimează cea mai trebuincioasă taină pentru mântuire, adică Taina Pocăinţii (care împreună cu Sfântul Botez deschide uşa Raiului la toată lumea), căci cine socoate că nu este păcătos, acela nu are nici pocăinţă şi nu ştim unde este mântuirea lui.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 387)

De la același autor

Ultimele din categorie