Porunca milosteniei a fost dată tuturor!
Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm.
Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogați, ci și pentru cei care au puțin, ba chiar și pentru cei care abia reușesc să-și câștige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puținul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogății.
Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. De aceea, nu trebuie să ne uităm la văduvă, care a dat numai doi bani, ci la faptul că deși nu i-a mai rămas niciun ban, nu i-a părut rău pentru jertfa ei. În felul acesta, ea și-a dat toată averea.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 280)
Starețul Iacov Tsalikis iubea milostenia
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro