Proslăvindu-i pe sfinţii lui Dumnezeu, îl proslăvim pe Domnul Care i-a proslăvit pe ei; rugându-ne sfinţilor sau proslăvindu-i ne lucrăm nouă înşine de cel mai mare folos, fiindcă ne atragem mijlocirea lor. Slava lor este slava ta; fiindcă ei sunt oameni, aşa cum şi tu eşti om; în ei s-a proslăvit propria ta natură. Dar şi în general, atunci când te rogi pentru morţi sau pentru vii îţi lucrezi un mare folos: fiindcă Dumnezeu primeşte rugăciunea iubirii ca pe o jertfa plăcută; şi cei morţi, înşişi dacă au îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, se roagă pentru noi cei ce ne rugăm pentru ei, iar cei vii pentru care ne rugăm îşi deschid inimile pentru noi şi ne iubesc.

(Ioan de Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 75)