Prin el însuși, omul e firav ca o floare a câmpului

Așa e și omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubește pe Dumnezeu, acela Îi mulțumește pentru orice întristare și rămâne liniștit atât în cinstire, cât și în înjosire.

Uneori omul e atât de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă și nu poate alunga din suflet gândurile cele rele, dar chiar și în această neputință, mila lui Dumnezeu îl păzește pe om: gândurile rele pier și Dumnezeu singur este în suflet, în minte și peste tot.

Prin el însuși, omul e firav ca o floare a câmpului: toți o iubesc și toți o calcă în picioare.

Așa e și omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubește pe Dumnezeu, acela Îi mulțumește pentru orice întristare și rămâne liniștit atât în cinstire, cât și în înjosire.

Socotesc că trebuie să mâncăm atât încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm, încât duhul să fie întotdeauna aprins și să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua și noaptea. Trebuie apoi, să trăim simplu ca pruncii; atunci, harul lui Dumnezeu va fi totdeauna în suflet: pentru iubirea lui, Domnul i-l dă fără a-i cere nimic în schimb, și cu acest har sufletul trăiește ca și cum ar fi în altă lume, iar iubirea lui Dumnezeu îl atrage atât că nu mai vrea să se uite la această lume, deși o iubește pe ea.

(Cuviosul Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 203)

De la același autor

Ultimele din categorie