De ce duce lipsă în fiecare zi şi în fiecare ceas omul păcătos, întinat? De milă, de curăţie şi de sfinţire. Unde şi cum se dă, unde şi cum poate fi dobândit acest har? Prin Biserică. Când anume? În timpul dumnezeieştilor slujbe şi al săvârşirii diferitelor Taine. Dar acasă? Poate fi dobândit şi acasă prin rugăciune sârguincioasă şi prin ţinerea unor rânduieli. Poate fi dobândit în orice loc şi în orice timp, dar nu se revarsă niciunde atât de îmbelşugat şi de lucrător ca în locaşul bisericii. De aceea locaşul bise­ricii le este creştinilor atât de scump, ca un izvor de apă vie, şi o casă a lui Dumnezeu, ca un loc al milei, curăţiei, sfinţeniei, vieţii cereşti.

Dar mulţi rătăciţi fug acum de ea, se înstrăinează de ea, o hulesc! O, sărmanilor, nefericiţilor care vă daţi pierzării! Cunoaşteţi lucrarea mântuitoare a Dumnezeieştii Biserici şi întoarceţi-vă la ea, ca la o mamă gingaş iubitoare, ca la o mântuitoare, ca la o mijlocitoare pentru voi în faţa lui Dumnezeu. Cine vă vede atât de satisfăcuţi, trăindu-vă atât de superficial viaţa, ar putea crede că nu mai puteţi de-atâta sănătate şi mulţumire şi că nu aveţi nevoie de Biserică, de tămăduirea ei, de mântuirea ei, de serviciile ei — dar aceasta numai în aparenţă, fiindcă sufletul vă este sărac, blestemat, milog, orb şi mort.

(Ioan din Kronstadt, Liturghia – cerul pe pământ, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 52)