Unei femei cultivate pe care lumea o batjocorește fiindcă merge la biserică

Ei ne fac binele neștiind ce fac. Amărându-ne și strâmtorându-ne, ei aprind în noi torța înflăcărării dumnezeiești. Bârfindu-ne pe la spate atunci când mergem la biserică, ei ne mână mai aproape de Dumnezeu. Făcându-ne Pământul supărător, ei ne fac Cerul drag.

La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neștiinței i se potrivește batjocura, iar cunoașterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească prețul rugăciunii tale înaintea Veșnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgețile răutății, urii, ticăloșiei și batjocurii. Toate săgețile acestea sunt boante la vârf și ascuțite la coadă, așa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înșiși săgetătorilor.

Soția împăratului David, Micol, și-a bătut joc de o rugăciune însuflețită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decât împăratul David. Drept aceea, Cel Preaînalt a pedepsit-o pe Micol, și Micol, fiica lui Saul, nu a avut copii până la moartea sa. Cine urmărește cu luare-aminte destinele și întâmplările omenești, acela se poate încredința că și în zilele noastre Dumnezeu pedepsește cu asprime pe cei ce își bat joc de lucrurile sfinte.

Iar tu să spui batjocoritorilor tăi – asta dacă socoți că vreun cuvânt este pentru ei leac mai tare decât tăcerea –, să le spui: „Mă mint cumva ochii mei sau văd eu bine că voi în fiecare zi vă rugați de negustori și de judecători și de polițiști, ba pentru una, ba pentru alta? Și atunci, de ce vă bateți joc de mine, când mă rog Veșnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios să te rogi unui neputincios, decât Celui Atotputernic?”.

Este la un proroc o spusă: blestemat omul care nădăjduiește în om. Cine își pune nădejdea într-un om muritor, într-o bășică vremelnică de spumă, și nu și-o pune în Dumnezeu Atotțiitorul, este – e limpede – blestemat. Și acest blestem asupra lui și asupra casei lui poate fi confirmat de experiența vieții de zi cu zi. Este limpede că la fel de blestemat este și omul care se roagă numai omului și nu se roagă Celui ce ține toate și poate toate. Însă – ia seama! – uneori tăcerea e mai folositoare și decât vorbele acestea.

Prima batjocură tulbură sufletul rugător. Tu, însă, i-ai supraviețuit deja, și de la rugăciune nu ai încetat – iar batjocura repetată e un imbold. Și tu, îmi spui, ai făcut experiența acestui lucru. Acum, într-un anume fel, Dumnezeu ți-e mai apropiat, și biserica mai dragă, și rugăciunea mai dulce. Să știi că va veni vremea când batjocura aceasta va înceta, iar în locul ei vor veni încuviințarea și admirația și lauda – iar atunci, sufletul tău va fi într-o primejdie mai mare decât acum. Acum te înveți cu smerenia, iar atunci vei fi luptată de trufie. Aceasta însă este altă problemă, altă ispită.

Să știi că cei ce ne chinuie prin batjocură, aceștia sunt vrăjmașii noștri. Și la ei s-a gândit Domnul când a poruncit: Iubiți pe vrăjmașii voștri. Ei ne fac binele neștiind ce fac. Amărându-ne și strâmtorându-ne, ei aprind în noi torța înflăcărării dumnezeiești. Bârfindu-ne pe la spate atunci când mergem la biserică, ei ne mână mai aproape de Dumnezeu. Făcându-ne Pământul supărător, ei ne fac Cerul drag. Gerul și vântul nu vor binele copăcelului, însă și fără să vrea îi aduc binele. Așa și vrăjmașii tăi, ție.

Drept aceea, iartă-le lor, și binecuvântează-i, și roagă-te lui Dumnezeu pentru ei, și – ceea ce e culmea a toate – iubește-i ca pe cei mai mari binefăcători ai tăi după Dumnezeu. (...)

Gândește-te la crucea lui Hristos și sărut-o cât mai des. Și la sfârșitul vieții să te gândești. Toate acestea te vor ajuta să te întărești în așezarea rugătoare a ființei tale și să ajungi la biruință desăvârșită. Pace și milă de la Dumnezeu.

(Episcopul Nicolae VelimiroviciRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul 1, Editura Sophia, București, 2002, pp. 8-11)

De la același autor

Ultimele din categorie