Cuvânt sfătuitor pentru înfrânarea poftelor
Obiceiul este a doua fire şi obişnuinţa moleşirii niciodată asprime nu câştigă, că totdeauna zideşte şi surpă, totdeauna păcătuieşte şi se căieşte.
Câştigă-ţi asprime din început spre toată pofta, ca să nu fii biruit şi să nu te obişnuieşti a fi biruit în război, că obiceiul este a doua fire şi obişnuinţa moleşirii niciodată asprime nu câştigă, că totdeauna zideşte şi surpă, totdeauna păcătuieşte şi se căieşte.
Iubite, de te vei obişnui a te moleşi, când ţi se dă război, scrierea deasupra a scrisorii de căinţă este în veacul veacului. Cel ce s-a obişnuit a se birui în vreuna din pofte, totdeauna ştiinţa lui îl mustră pe el şi întristat este totdeauna, şi înaintea privitorilor arată faţă de evlavie şi de liniştire, iar dinlăuntru trist este pentru mustrarea ştiinţei lui. Că aceasta s-a obişnuit să aibă pofta, mâhniciune dureroasă tinde celor ce o lucrează pe ea. Deci, ia aminte cu tot sufletul, având pe Dumnezeu în tine totdeauna, că nemuritor mire este Hristos sufletului.
(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 245)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro