Învaţă-te şi te deprinde, omule credincios, să fii lucrător de evlavie, învaţă-te a vieţui după cuvântul Evangheliei; cuvântul acesta să-ţi fie adică îndreptarea ochilor, înfrânarea limbii, domolirea trupului, smerenia minţii, gânduri curate având, pierderea şi părăsirea mâniei. Nevoieşte-te la faptele cele bune pentru Domnul; lipsit fiind, nu te răzbuna; urât fiind, să iubeşti; fiind prigonit, rabdă; hulit fiind, să mângâi; omoară-ţi păcatul, răstigneşte-te împreună cu Hristos. Toată dragostea să-ţi pui spre Domnul, ca să-L afli unde sunt mulţimile de îngeri, soboarele celor întâi născuţi, scaunele Apostolilor, toiegele Patriarhilor, cununile Mucenicilor și laudele Drepţilor. Cu aceştia să doreşti și pe tine însuți să te numeri. Iar când va veni vreo ispită asupra ta, din îngăduinţa lui Dumnezeu, ori goliciune, ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vreo boală cercând trupul tău, sau pierdere de sânge pătimind pentru Dumnezeu, rabdă lăudând pe Dumnezeu, şi să nădăjduieşti spre Domnul cel milostiv, ca îndrăznind, nesfiindu-te, să zici: „Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă.”

(Sfântul Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2003, p. 141)