Sfinții nu concurează pe Hristos, ci arată că sfințenia Celui ce este Unul Sfânt se împărtășește oamenilor care cred în El și Îl iubesc pe El. Deci, noi nu cinstim în sfinți simplul, natura umană, ci harul lui Dumnezeu sfânt și sfințitor, prezent și lucrător în natura umană. De aceea, zicem împreună cu psalmistul, „minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”. De ce? Pentru că sfințenia lui Dumnezeu se împărtășește sfinților și El lucrează prin sfinți, pentru că sfinții sunt prietenii Lui cei mai apropiați și oamenii care L-au iubit mult și care au dorit mult să stea în prezența lui Dumnezeu. Deci, când cinstim moaștele sfinților, noi ne întâlnim cu persoana lor, care este prezentă prin har în sfintele moaște. Mai întâi, harul Preasfintei Treimi este prezent prin rugăciune, prin post, prin nevoință, prin împărtășirea cu Sfintele Taine în sufletul sfinților, iar sfințenia din suflet trece și în trup și, o dată cu sfințirea sufletului, începe și sfințirea trupului.

Deci, noi cinstim harul sfânt și sfințitor prezent în sufletul sfântului care se află în Ceruri și în trupul lui, care se află pe pământ. Părintele Dumitru Stăniloae spunea că este o legătură tainică între sufletul sfinților din Ceruri și moaștele și icoanele lor de pe pământ pentru că, după cum sufletul înaintează în iubirea nesfârșită și în sfințenia nesfârșită a lui Dumnezeu, tot așa o parte din sfințenia sufletului se împărtășește, se comunică și sfintelor moaște și sfintelor icoane ale sfinților respectivi. Dar, desigur, pentru aceasta trebuie ca omul să fie dotat cu credință puternică și să aibă simțul prezenței lui Dumnezeu în viața lui și în lume. Sfântul Apostol Pavel spune că omul lumesc, firesc, omul autosuficient nu înțelege lucrurile duhovnicești. Numai omul duhovnicesc, care e legat prin credință și iubire cu Dumnezeu înțelege lucrurile duhovnicește.

Și aici se vede această legătură cu fețele pelerinilor care, după ce stau ore întregi la rând, așteptând în rugăciune, cu evlavie, să se închine moaștelor sfinților au o bucurie atât de mare, încât uită de osteneală, de frig, de oboseala care s-a acumulat prin venirea de la distanță, aici. Această bucurie, bucurie din bucuria Duhului Sfânt este secretul mare al mulțimii credincioșilor care-i iubesc pe sfinți și-i cinstesc. Credincioșii care vin aici sunt, deci, martorii prezenței harului Duhului Sfânt în moaștele sfinților. De aceea și se spune în popor că nu mă rog sfântului care nu mă ajută, în schimb mă rog sfântului care mă ajută.

Cei care au fost ajutați prin rugăciunile sfinților se împrietenesc cu sfinții. Deci, evlavia aceasta este o legătură de prietenie. Este atâta familiaritate între sfinți și cei care îi cinstesc pe sfinți, încât oamenii credincioși se simt în preajma sfinților ca într-o familie a bucuriei Duhului Sfânt, a iubirii Preasfintei Treimi. De aceea, noi trebuie să explicăm celor care nu știu – mai ales că este nevoie mare de cateheză, mai ales pentru adulți, copiii știu mai mult decât sfinți decât părinții lor, care n-au urmat ora de religie. De aceea, avem nevoie să unim gândirea teologică și trăirea duhovnicească a hramurilor, a pelerinajelor.

Ce este pelerinajul? Pelerinajul este o călătorie la un loc în care s-a arătat în mod deosebit iubirea și sfințenia lui Dumnezeu. Pelerinajul se face la locurile sfinte, pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos, se face la locurile în care au viețuit oameni sfinți, se face în locurile în care se află moaște sau icoane ale sfinților. Această întâlnire cu sfințenia este pelerinajul. 

(Fragment din predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române - în ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie, Ocrotitorul Bucureștilor)