biografii luminoase

Nicolae Cabasila – sfântul umanist

Peste veacuri, a rămas mărturia unui mare om de cultură, care a preferat să rămână necunoscut. Cele două opere principale, „Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii” și „Despre Viața întru Hristos” sunt capodopere ale literaturii creștine. Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formație, dar isihast prin vocație, a știut să arate că îndumnezeirea și unirea cu Hristos constituie ținta finală a vieții spirituale a fiecărui creștin – și nu doar a călugărilor retrași departe de lume.

La plecarea Părintelui Iustin

A fost închis de oameni în închisori vremelnice, pentru a putea vorbi despre libertate ca răspuns al dragostei lui Dumnezeu. De asta, răspunsul Părintelui Iustin la orice încercare a vremurilor, a clipei, a vieţuirii între semeni a fost unul singur: Dacă iubeşti pe Dumnezeu cu dragoste netulburată de interese, orice piatră care te loveşte se preschimbă în floare, în duh.

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice

Tuturor ne-a fost exemplu desăvârșit de iubire și acceptare, milă și iertare. Iubire lăcrimând în milă, forma ei cea mai înaltă. Sfinția Sa ne învăța totdeauna să iubim și să iertăm: „Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubești, trebui să-l înțelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gândești că trebuie să-i dai o mână de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecție de iubire față de Dumnezeu. Dacă nu-l iubești pe cel de alături, dacă nu-l ajuți, nu ești capabil nici să-L iubești pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui este prima treaptă spre mântuire, pe treapta asta trebuie să repeți pentru marea iubire de Dumnezeu”.

Sfântul Luca – medicul care rămânea mai tot timpul flămând

Munca lui intensă nu-i lăsa timp să se îngrijească de hrană. Nu avea vreme să-şi ia raţia de alimente, nici nu avea bani să cumpere alimente din afara spitalului. De aceea rămânea aproape mereu flămând. Doar câtorva infirmiere li se facea milă de el. Intrau pe ascuns în curtea şi în camera lui şi, luându-şi toate măsurile de precauţie, îi lăsau pe masă o farfurie de mâncare. Pentru încă o dată se minunează cineva de măreţia sufletului său şi de marea lui credinţă.

Amintiri despre Sfântul Luca al Crimeei

Pentru arhiepiscop naţionalitatea, religia, poziţia socială, convingerile şi ideile celuilalt om nu aveau nici o importanţă. În momentul în care cineva venea şi îi cerea ajutor, îl oferea fără deosebire. Îi ajuta pe toţi oamenii. Nu se uita la faţa lor.

Neamul și familia – redute ale credinței și ale mântuirii

Pentru familia contemporană, aflată într-o alergare tot mai frenetică pentru obținerea celor materiale, programul de rugăciune recomandat de Părintele Dionisie trebuie să îmbine rugăciunea eclesială, făcută în biserică și cea personală, din intimitatea căminului. Totodată, membrii ei sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie considerată, pe bună dreptate, „temelia tuturor bunătăților” și să primească, cât mai des cu putință, dar cu responsabilitate și pregătire specială, Trupul și Sângele Domnului, spre sănătate trupească și mântuire sufletească.

Rugăciune cu lacrimi, și iarăși rugăciune, pentru Pătimirile Domnului – Ieroschimonahul Onufrie Frunză

Odată, au venit în Postul Mare nişte credincioşi la sfinţia sa. Părintele le-a vorbit câteva cuvinte duhovniceşti. Apoi, începând să le vorbească despre Patimile Mântuitorului, au pornit a curge din ochii săi lacrimi ca două mici pârâiaşe, neputându-le opri. Toţi cei aflaţi în chilie erau atunci cu lacrimi în ochi.

Părintele Cleopa – vărul lui Moş Crăciun

În faţa chiliei lui, curtea devenise un amfiteatru al veşnicei plin ochi de oameni veniţi de prin toate colţurile ţării pentru a asculta cuvintele pline de Duh Sfânt şi de umor duhovnicesc sănătos ale marelui predicator.

Schimonahia Pelaghia Amilcar – de la vârsta de 5 ani, aleasă smerită a lui Hristos

Chipul ei senin odihnea pe toţi, căci purta în inimă pacea Duhului Sfânt şi bucuria mântuirii. Niciodată nu lipsea de la sfintele slujbe, afară de mare nevoie. Iar la chilie îşi făcea zilnic canonul de schimnică, adică 600 de metanii şi 1200 de închinăciuni, citea la Psaltire, postea după rânduială şi slăvea neîncetat pe Dumnezeu prin rugăciunea inimii. 

Ion Creangă, cel mai frumos „mărțișor literar” oferit de Dumnezeu nației române

Din anul 1860 până-n septembrie 1872, Ion Creangă a slujit, ca diacon, la mai multe biserici ieșene. Din cuprinsul Amintirilor am aflat cu câtă trudă elevul Creangă urmase școlile vremurilor pentru a împlini visul mamei, care voia să-l vadă preot. Nu aș vrea să cred că această caznă nu a motivat-o și dorința lui de a deveni sacerdot. Unii biografi sau critici literari au emis hazardata ipoteză a indiferentismului său religios. O consider o simplă supoziție, influențată îndeosebi de nefericitul conflict între diaconul Ion Creangă și autoritățile eclesiastice ieșene de la acea vreme.

Pagini