Mitropolitul Grigorie Roşca, al Moldovei şi Sucevei (†1570)

Acest ierarh iubitor de Hristos a fost unul dintre cei mai apropiaţi ucenici ai Cuviosului Daniil Sihastrul, din neamul căruia se trăgea. Era originar din nordul Moldovei. Către sfârşitul secolului al XV-lea (1490) a fost adus în obştea Mănăstirii Voroneţ de către Cuviosul Daniil egumenul. Despre acesta însuşi Mitropolitul Grigorie scria mai târziu, pe o Evanghelie dăruită Voroneţului, că „din fragedă copilărie m-am făgăduit lui Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Părintelui nostru Daniil cel Nou”.

Ca ucenic al celui mai mare duhovnic, sihastru şi sfânt moldovean, tânărul Grigorie învaţă din copilărie de la dascălul său nevoinţa duhovnicească, smerenia, ascultarea, întreaga înţelepciune, cunoştinţa Sfintelor Scripturi şi dragostea de oameni. A deprins, de asemenea, rânduiala slujbelor, rugăciunea şi buna chivernisire a casei Domnului.

Pentru viaţa sa îmbunătăţită, în anul 1523 a fost numit egumen al Mănăstirii Probota, pe care o conduce cu multă râvnă şi pricepere timp de 23 de ani (1523-1546). Fiind rudă cu voievodul Petru Rareş, la îndemnul său, domnul Moldovei înnoieşte în întregime biserica şi chiliile mănăstirii, alegându-şi aici locul de veşnică odihnă.

Sub egumenia ieromonahului Grigorie Roşca, Mănăstirea Probota a trăit o epocă de mare înflorire duhovnicească şi culturală. În timpul său au strălucit în Probota doi mari cuvioşi părinţi purtători de Dumnezeu, anume Sfinţii Inochentie şi Eustatie. Obştea număra aproape 100 de monahi, dintre care unii erau duhovnici renumiţi, alţii, rugători iscusiţi, iar alţii, zugravi de biserici, dascăli de limbi străine, traducători şi buni caligrafi. Tot prin grija sa, biserica Mănăstirii Probota este pictată în întregime, atât în interior, cât şi pe dinafară. Acest egumen a contribuit cel mai mult la formarea unei vestite şcoli de zugravi moldoveni, cum nu mai fusese până atunci în Moldova. Unii dintre aceşti zugravi anonimi erau monahi şi ucenici ai marelui stareţ.

Văzând domnul Moldovei, Iliaş Rareş (1546-1551), petrecerea egumenului Grigorie, în anul 1546 îl alege, cu sfat de obşte, mitropolit al Moldovei. Timp de 6 ani, cât a păstorit turma lui Hristos, neobositul ierarh a înviorat viaţa călugărească în mănăstiri, a rânduit stareţi vrednici, a zidit biserici prin sate şi a povăţuit cu pricepere oile cele cuvântătoare pe calea mântuirii, apărând cu toată puterea sfânta credinţă ortodoxă.

Însă nestatornicia vremurilor şi desele schimbări de domni au silit pe marele mitropolit, în anul 1551, să se retragă din scaun la mănăstirea de metanie, Voroneţ. Timp de încă 19 ani de zile, mitropolitul Grigorie a fost făclie şi candelă nestinsă în această obşte şi în toată Moldova de nord, pe toţi învăţând şi folosind cu cuvântul şi cu fapta, cu smerenia, cu bărbăţia, cu îndemnul şi cu multa sa înţelepciune. Căci era părinte sufletesc al multor egumeni şi duhovnici, sihaştri, oameni de rând şi dregători de ţară. În această vreme şi viaţa isihastă a luat o mare amploare, îndeosebi în jurul Voroneţului, al Mănăstirilor Slatina şi Agapia şi în Munţii Rarău şi Ceahlău.

Faima acestui mitropolit a atras numeroşi monahi în obştea Mănăstirii Voroneţ, dintre care unii erau iscusiţi cronicari, cunoscători ai limbilor greacă şi slavonă, traducători în grai românesc şi pricepuţi în Sfânta Scriptură. Mitropolitul Grigorie este considerat chiar fondatorul unei şcoli de copişti şi traducători la Voroneţ, unde se studiau textele biblice şi scrierile Sfinţilor Părinţi, unde se traduceau cărţi în limba românească şi unde se lucra stăruitor la formarea limbii naţionale şi la introducerea ei în cultul nostru ortodox.

Monahii de la Voroneţ, cu binecuvântarea mitropolitului Grigorie, ajungeau până în Maramureş şi în toată Transilvania, ducând şi aducând manuscrise dintr-o parte în alta. Datorită acestui ierarh şi ucenicilor lui, s-au păstrat şi copiat aici două din cele mai vechi manuscrise româneşti, Codicele Voroneţian şi Psaltirea Voroneţiană. Tot la porunca lui s-a copiat în anul 1551 pentru Mănăstirea Voroneţ un Tetraevangheliar, „cu cheltuiala arhiepiscopului Grigorie, mitropolitul Sucevei, cu mâna mult păcătosului diacon Mihail”.

De asemenea, neobositul ierarh a adăugat un pridvor nou la biserica Mănăstirii Voroneţ şi a pus pe cei mai vestiţi zugravi ai Moldovei s-o împodobească cu frescă exterioară, cum nu este alta mai frumoasă în ţară. Iar la intrare a poruncit să se picteze, alături de portretul său, chipul Cuviosului Daniil Sihastrul, cu aureolă de sfânt. Tot el a pus şi o frumoasă piatră de mormânt deasupra moaştelor marelui său dascăl şi părinte sufletesc. Astfel, Mitropolitul Grigorie Roşca este considerat al treilea ctitor al Mănăstirii Voroneţ, după Ştefan cel Mare şi Sfântul Daniil Sihastrul, rudenia sa.

Ajungând la adânci bătrâneţi şi pregătindu-şi singur mormântul, la 5 februarie 1570 vrednicul ierarh şi părinte al Moldovei, Grigorie Roşca, s-a strămutat la veşnicele lăcaşuri în vârstă de peste 90 de ani şi a fost înmormântat în pridvorul bisericii înnoite de el.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 164-165)