egumen

Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu

După puţin timp, Sfântul Nifon Patriarhul şi-a luat ucenicul şi au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinereţe, fără a fi cunoscut şi a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri şi să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie şi dragoste, până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obşti în chip minunat.

Sfântul Ierarh Nifon s-a supus poruncii ascultării, împlinind astfel voia lui Dumnezeu

În anul 1483, murind mitropolitul Tesalonicului, toţi episcopii, clericii şi monahii l-au ales păstor în loc pe Fericitul Nifon de la Dionisiu. Deci, au trimis doi episcopi cu scrisori la Mănăstirea Dionisiu, să-l ia pe Sfântul Nifon. Iar el le-a zis: „Cine sunt eu, leneşul şi păcătosul, să primesc pe grumazul meu cu totul rănit un jug aşa de greu? Eu am venit în locul acesta să mă liniştesc şi să mă sfârşesc; deci, cum pot să fug de calea pocăinţei şi să iau asupra mea grija atâtor suflete, când abia îmi pot mântui sufletul meu cel păcătos?”.

Cum a scos Cuviosul Sisoe Sihastrul Schitul Rarău de sub ocupaţia străină

În zorii zilei au poposit într-o frumoasă poiană de munte, aproape de locul numit „Piatra Zimbrului”. Aici au aşezat icoana Maicii Domnului într-un trunchi de brad şi au făcut priveghere şi liturghie de mulţumire lui Dumnezeu. Apoi au construit o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, cum se vede până astăzi, în care au aşezat catapeteasma şi sfânta icoană, protectoarea schitului.

Sfatul Moşului Gheorghe Lazăr pentru ucenicul său, Protosinghelul Ioanichie Moroi

Dorind să-şi ia asupră-şi jugul nevoinţei călugăreşti, tânărul Ioan Moroi a cerut sfatul marelui pelerin Gheorghe Lazăr, al cărui ucenic era, care i-a spus: „Stai un an de zile sub ascultare la Schitul Peştera Ialomicioarei şi citeşte câte o Psaltire în fiecare zi. De vei răbda ispitele vrăjmaşului şi nu te va amăgi, atunci poţi să te faci călugăr”.

Rugăciunea lui Iisus – darul lui Dumnezeu pentru Moş Gheorghe Lazăr şi fiica lui, Ana

Odată, când Moş Gheorghe urca la Schitul Sihla cu mai mulţi părinţi şi rostea în taină rugăciunea lui Iisus, s-a împiedicat şi era gata să cadă jos: „Vedeţi ce mi s-a întâmplat? Numai puţin am părăsit rugăciunea şi îndată m-a părăsit darul lui Dumnezeu. Cum m-am pogorât cu mintea jos, m-am şi împiedicat să cad, căci mintea trebuie să fie întotdeauna înălţată la Dumnezeu”.

Moaştele Cuvioasei Teodora de la Sihla ‒ în peşteră, spre închinare, peste 100 de ani

Vestea despre viaţa şi mutarea Sfintei Teodora de la Sihla s-a răspândit repede în toate mănăstirile şi satele din Moldova şi chiar dincolo de hotarele ei. De aceea alergau la moaştele ei din peşteră călugări şi credincioşi de prin sate şi mai ales cei bolnavi, şi se vindecau de suferinţă. Căci trupul ei preamărit cu neputrezirea era izvorâtor de bună mireasmă şi făcea minuni. Unii sărutau sfintele ei moaşte, alţii îşi atingeau bolnavii de sicriu, iar alţii se spălau cu apă din fântâna ei şi primeau ajutor şi mângâiere.

Nevoinţele de taină ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Nevoinţele sale cele din inimă, lacrimile de taină, lupta cu gândurile şi cu duhurile rele, cugetările duhovniceşti la cele de sus şi căldura Duhului Sfânt care îi aprindea inima pentru Hristos, singur Dumnezeu le vedea şi le primea ca o ardere de tot a Cuviosului Ioan Sihastrul, neştiute de niciun muritor.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul – orfanul care a ajuns sfânt al zilelor noastre

La şase luni după naştere, mama sa, îmbolnăvindu-se, a decedat, iar copilul a rămas în grija bunicii sale după tată, Maria Iacob, care îl îngrijeşte ca o adevărată mamă timp de zece ani. În anul 1916, când copilul Ilie avea trei ani, tatăl său a decedat pe front. În anul 1923, a decedat şi bunica, lăsând pe micul Ilie cu totul orfan şi lipsit de mângâierea părinţilor şi a bunicilor.

Sfaturi duhovniceşti de la Moşul Gheorghe Lazăr pentru ucenicii săi

Vestea nevoinţei sale ajunsese departe, de aceea veneau la el mulţi tineri, de pretutindeni, care doreau să slujească lui Hristos. Iar el, având darul înainte-vederii, îi povăţuia pe fiecare, trimiţându-i la mănăstiri din Moldova, unde au ajuns călugări desăvârşiţi.

Cuviosul Ioan Arhimandritul, primul egumen al Mănăstirii Horezu

Auzind evlaviosul domn Constantin Brâncoveanu de egumenul Ioan şi iubindu-l mult pentru înţelepciunea lui, în anul 1692 îl numeşte egumen şi ispravnic al renumitei sale ctitorii de la Horezu, care atunci se zidea. Şi a povăţuit cuviosul arhimandrit Ioan timp de 33 de ani marea lavră de la Horezu, fiind întru toate râvnitor la cele sfinte, asemenea Mariei, şi prea iscusit iconom al celor din afară, asemenea Martei.

Pagini