egumen

Părintele Cleopa, pe când era copil bolnav, a fost dăruit de mama sa Maicii Domnului

În pruncie, fiind bolnav și în pericol, a fost dăruit de mama sa Maicii Domnului: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu, care este bolnav. Fă ce ştii tu cu el!”. Din copilărie, în fiecare sărbătoare mergea la biserică împreună cu fraţii săi, făcea sute de metanii, postea mult şi învăţase pe de rost multe rugăciuni şi Acatistul Bunei Vestiri, pe care îl rostea zilnic în cinstea Maicii Domnului.

Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan – ucenici ai Cuviosului Nicodim cel Sfinţit

Prin anul 1365, venind Cuviosul Nicodim în Ţara Românească, au venit şi Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan în Moldova şi au intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, sub ascultarea stareţului Ciprian. Şi erau toţi călugări desăvârşiţi şi duhovnici iubitori de Hristos, sihăstrind mai mulţi ani în pădurile seculare din jurul marii lavre şi formând numeroşi ucenici.

Cuviosul Pangratie Arhimandritul, mai mult de 20 de ani sihastru pe „Dealul lui Pangratie”

Numele lui devenise cunoscut în toate satele de pe valea Suceviţei şi mulţi credincioşi îl căutau pentru binecuvântare şi pentru cuvânt de folos. Avea încă şi darul vindecării bolilor, căci se făcuse vas curat al Duhului Sfânt.

10 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Ghervasie de la Schitul Pocrov

În Duminica a III-a din Postului Mare, obștea Schitului Pocrov dimpreună cu mulți credincioși au comemorat 10 ani de la trecerea la Domnul a părintelui Ghervasie Gheorghe, egumen al Schitului Pocrov.

Cum a izgonit Cuviosul Pahomie Pustnicul duhurile necurate dintr-un bărbat

Un om ca de 40 de ani din satul Pipirig s-a îmbolnăvit cumplit de duh necurat. Şi era mare durere în casa aceea. Bolnavul răcnea, lovea şi fugea ca un ieşit din minţi, iar femeia şi copiii plângeau, neştiind ce să facă. Atunci, oamenii din sat au pus bolnavul în căruţă şi au zis: „Să-l ducem la pustnicul Pahomie de la Pocrov şi se va vindeca!”.

Cuviosul Silvestru Sihastrul, întemeietorul primei sihăstrii de lângă Muntele Ceahlău

Adunându-se şi alţi sihaştri împrejurul lui, a întemeiat în poiană un mic schit şi biserică de lemn cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Acest sfânt lăcaş s-a numit la început „Sihăstria lui Silvestru”, apoi „Schitul lui Silvestru” şi este cea dintâi sihăstrie şi aşezare monahală cunoscută lângă Muntele Ceahlău. Iar Cuviosul Silvestru este cel dintâi sihastru pomenit în tradiţia locului.

Cuviosul Paisie Ieromonahul, egumen al Mănăstirii Humor

Văzând cuviosul că obştea sa se măreşte, iar biserica veche este neîncăpătoare, a hotărât să zidească o nouă biserică în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „prin voinţa şi cu ajutorul dreptcredinciosului domn Petru (Rareş) Voievod” şi cu cheltuiala logofătului Teodor Bubuiog. Zidirea bisericii a început în anul 1530, sub supravegherea egumenului Paisie, şi s-a sfârşit în acelaşi an, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. 

Cuviosul Macarie Ieromonahul, ctitorul Mănăstirii Boiştea din Neamţ

Văzând ieromonahul Macarie că s-au înmulţit ucenicii săi, în anul 1449 a întemeiat un lăcaş de rugăciune în codrii din apropiere de Târgu-Neamţ, anume sihăstria de călugăriţe Boiştea. Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului a fost la început din lemn, apoi s-a zidit din piatră. Primul duhovnic a fost însuşi ctitorul mănăstirii, ieromonahul Macarie, iar primele vieţuitoare au fost 30 de călugăriţe din ţinutul Neamţ. 

Protosinghelul Ioanichie Moroi, învingând toate obstacolele, a reorganizat viaţa monahală de la Sihăstria

Spuneau ucenicii lui că 35 de ani a suferit în schit tot felul de ispite, lipsuri, asupriri de la diavoli, ameninţări de la oameni, boli şi alte nevoi. Însă, pentru credinţa şi răbdarea lui, cu ajutorul Maicii Domnului, a făcut dintr-un schit pustiu cea mai aleasă sihăstrie din ţara românească.

Arhimandritul Andronic Popovici ‒ 62 de ani în slujba lui Hristos şi a oamenilor

Acest mare duhovnic avea şcoala ascultării şi a smereniei, care formează temelia vieţii duhovniceşti. Făcea tot ce i se poruncea şi niciodată nu cârtea, ci cu bucurie îşi tăia voia sa. De mai multe ori a fost trimis cu unchiul său, monahul Lavrentie, să transporte cărţi tipărite în mănăstire, peste munţi, la fraţii români transilvăneni, ca şi în Moldova, la biserici şi schituri.

Pagini