egumen

Smerita cugetare a ucenicului, un exemplu pentru duhovnicul său

Şi, aşa, dreptul acesta nici mâ­nia părintelui nu o a vădit, nici sub păcatul minciunii nu a căzut.

Cum au fost descoperite moaştele Cuviosului Nil Athonitul - Izvorătorul de mir

Unii dintre fraţi, auzind despre minunile Sfântului, au luat binecuvântare de la egumenul Mănăstirii Marea Lavra şi au început să sape temelia unei biserici ca să o zidească. Acolo au găsit preaslăvitele Moaşte ale Sfântului în anul 1815, la 7 mai.

Episcopul Efrem și cei 15 ani de înflorire duhovnicească şi culturală a Episcopiei Rădăuţilor

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, Cuviosul Efrem a fost ales egumen al Mănăstirii Moldoviţa, povăţuind duhovniceşte această obşte între anii 1595-1607 şi adunând în jurul său până la 60 de călugări. În această vreme, Mănăstirea Moldoviţa a cunoscut o epocă de aleasă înflorire duhovnicească şi culturală. Aici se formau duhovnici şi egumeni iscusiţi în povăţuirea sufletelor omeneşti, precum şi buni caligrafi care scriau cărţi de slujbă pentru biserici, printre care era şi Cuviosul Isaia Pustnicul.

„Poruncile” Cuviosului Arhimandrit Gheorghe pentru mântuirea călugărilor

De se vor întrarma călugării cu aceste patru arme, adică, întâi să facă toate cu binecuvântare; apoi să se spovedească adesea; apoi să ţină măsura dreptei socoteli şi să aibă smerita înţelepciune, atunci vor putea omorî toate patimile limbii, ale inimii şi ale simţurilor, făcându-se de-a pururea vrednici împărtăşirii dumnezeieştilor Taine.

Mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti, unul dintre primii ctitori ai Bibliei româneşti

Ajutându-l Dumnezeu, a păstorit Biserica Ungro-Vlahiei timp de aproape 40 de ani, silindu-se întru toate să mărturisească dreapta credinţă, să tămăduiască neputinţele poporului, să zidească noi lăcaşuri de rugăciune, să tipărească şi cărţi bisericeşti pe limbă românească şi să mângâie pe săraci şi pe orfani.

Ieroschimonahul Onufrie Frunză – singura lui predică erau faptele și rugăciunea

Preotul din acel sat i-a luat şi Molitfelnicul, epitrahilul şi crucea, ca să nu poată citi la vreun credincios. Dar văzând că Părintele Onufrie se smereşte, vine ca un simplu credincios la biserică, cântă Duminica la strană, nu caută bani şi altele asemenea, pe urmă i-a dat înapoi şi Molitfelnicul, şi epitrahilul şi crucea, şi îl lua peste tot cu el, la înmormântări, la botezuri şi la toate slujbele, dându-i şi cele de nevoie.

Cuviosul Rafail Caligraful ‒ de la 10 ani, frate de mănăstire

În anul 1754, la 2 aprilie, în sâmbăta Paştilor, precum singur scrie, „Radu copilul” s-a călugărit cu numele de „Rafail monahul”, rămânând toată viaţa simplu călugăr în obştea Mănăstirii Horezu, având o singură ascultare: cântarea la strană şi copierea de scrieri ale Sfinţilor Părinţi.

Schimonahia Acachia Maior – o viaţă în rugăciune, ascultare şi lacrimi, departe de ţară

În Mănăstirea Eleon mă împac aşa, ca printre străini. Ştiţi ce spun Sfinţii Părinţi? Călugărul care trăiește printre străini are două cununi! Una este cununa ostenelilor călugăreşti, pe care le face în viaţă; iar a doua este cea pe care ţi-o pregătesc cei din jurul tău, prin defăimări şi dispreţ că eşti străin. Aşa pătimim şi noi aici!

Sfântul Nicolae termină lucrarea unei biserici, prin mâinile Ieroschimonahului Varlaam Vântu

Părintele Nicolae era tare bătrân şi nu avea ucenici. El începuse zidirea unei biserici în cinstea marelui ierarh, dar nu avea cu ce s-o termine. Întristat de aceasta, a pus icoana Sfântului Nicolae într-un copac şi se ruga, zicând: „Sfinte Nicolae, eu sunt bătrân şi nu mai pot. Iată, biserica ta rămâne neterminată. Tu faci minuni şi pe mare, şi pe uscat. Tu ai dat trei pungi cu galbeni la cele trei fete, dă-mi şi mie ajutor ca să termin biserica ta!”.

Monahul Filotei, unul dintre primii imnografi din mănăstirile româneşti

Monahul Filotei întemeiază prima şcoală de caligrafi şi copişti la Cozia şi ajunge dascăl al călugărilor de pe Valea Oltului. Singura operă scrisă de el, ajunsă până astăzi, poartă numele de Pripeale (mărimuri), adică imne de laudă în cinstea marilor sfinţi, care se cântă la slujba privegherii în mănăstiri. Fiind iscusit protopsalt şi imnograf, „pripealele” sale s-au răspândit prin secolele XV-XVIII în toate Bisericile Ortodoxe din Peninsula Balcanică, spre lauda lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi.

Pagini