egumen

Sfântul Ioan Arhiepiscopul ‒ de ce era numit „cel sfânt şi minunat”?

În anul 1574, năvălind păgânii, au prădat numeroase sate şi mănăstiri din centrul Moldovei. Atunci, mulţi oameni au scăpat de moarte cu rugăciunea şi milostenia Cuviosului Ioan. Căci adunându-se mii de săteni în curtea mănăstirii de frica turcilor, blândul egumen i-a adăpostit, i-a hrănit şi i-a mângâiat pe toţi cu nădejdea milei lui Dumnezeu.

Mitropolitul Varlaam – iscusit făcător de pace

În anul 1644 este trimis de Vasile Lupu, în fruntea unei alte solii de pace, la domnul muntean Matei Basarab, cu care era de mult în neînţelegere. Astfel, blândul Mitropolit Varlaam a reuşit să împace pentru totdeauna pe cei doi domni şi Bisericile Ortodoxe surori, aducând în mijloc numele lui Iisus Hristos, Care se numeşte „Domn al păcii” şi amintind că şi unii şi alţii sunt fraţi de o credinţă, de o limbă şi de un neam.

Cazania Mitropolitului Varlaam – prima carte românească tipărită în Moldova

Cazania Mitropolitului Varlaam este cea mai importantă carte veche de învăţătură duhovnicească, alături de Biblia lui Şerban, din anul 1688. Datorită limbii sale atât de curgătoare şi învăţăturii ei dătătoare de viaţă, această carte a avut cea mai largă răspândire pe pământul ţării noastre, mai ales în Transilvania, unde se mai păstrează astăzi peste 350 de exemplare în manuscris. Setea de Hristos, ca şi unitatea de credinţă, de limbă şi de simţire au făcut pe mulţi credincioşi din Transilvania să o scrie cu mâna, pentru a circula mai uşor şi a fi citită din casă în casă. Cazania de la Iaşi a fost multă vreme pentru români cea dintâi carte de religie, de citire, de învăţătură şi de mângâiere duhovnicească, pe limba şi înţelesul tuturor.

Mitropolitul Varlaam a fost un sfert de secol egumen al Mănăstirii Secu

Una dintre îndeletnicirile marelui stareţ era şi traducerea operelor Sfinţilor Părinţi din limbile greacă şi slavonă în grai românesc, ca să fie pe înţelesul tuturor. Astfel, arhimandritul Varlaam traduce din slavonă, împreună cu câţiva ucenici, Scara Sfântului Ioan Scărarul, precum şi alte scrieri care se citeau zilnic la biserică, la trapeză şi la chilii. Prin aceasta, egumenul Varlaam făcea în Moldova primii paşi de înlocuire a limbilor străine, greaca şi slavona, cu limba vorbită a poporului. 

Cuviosul Dosoftei Dascălul, îndrumătorul duhovnicesc al Mitropolitului Varlaam Moţoc

Unul din cei mai vestiţi ucenici ai egumenului Dosoftei a fost însuşi marele Mitropolit Varlaam Moţoc, care a vieţuit în Schitul lui Zosima mai mult de 25 de ani. Înţelepciunea duhovnicească şi teologică a ucenicului arată măsura nevoinţei şi cunoştinţelor pe care le stăpânea dascălul său.

Cuviosul Iuvenalie Străinul – aspră nevoinţă pustnicească, departe de ţară

În anul 1938 s-a dus în Ţara Sfântă, unde a cunoscut pe Cuviosul Ioan Iacob, la Mănăstirea Sfântul Sava, nevoindu-se împreună până în anul 1947. Înfiinţându-se Mănăstirea românească „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, monahul Iuvenalie s-a stabilit împreună cu Cuviosul Ioan Iacob, stareţul schitului, în acest sfânt lăcaş.

Din minunile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica

După terminarea liturghiei au mers cu toţii la mormânt. Trupul răposatului, întreg şi nevătămat, era rezemat de zidul bisericii. Şi iată, o, minune preaslăvită! În timp ce Sfântul Calinic citea rugăciunile de dezlegarea păcatelor, trupul cel neputred a început a se preface în ţărână, de la picioare spre cap. La sfârşitul rugăciunilor, întreg trupul său se prefăcuse într-o grămăjoară de ţărână amestecată cu oase albe. Uimiţi toţi de aceasta, au dat slavă lui Dumnezeu.

Pustnicul Gherasim cel nebun pentru Hristos

După ce s-a ostenit mulţi ani în ascultările cele mai de jos ale mănăstirii, a început a se preface că este nebun, pentru dragostea lui Hristos. Se îmbrăca rău, vorbea fără rânduială, umbla fără încălţăminte. Şi toate acestea le făcea pentru a-şi ascunde petrecerea sa cea de taină.

Protosinghelul Ioanichie Moroi a adus strictețea vieţii athonite la Mănăstirea Sihăstria

Rânduiala vieţii de obşte se respecta cu stricteţe. La biserică nu se dădea binecuvântare de slujbă dacă lipsea cineva, afară de cei bolnavi sau plecaţi în ascultare. Cel care nu venea noaptea la Utrenie, nu mânca a doua zi. Masa se dădea o dată pe zi, de post, la ora 3 după-amiază, afară de sâmbăta şi duminica. Chiliile erau foarte simple şi nu se încuiau niciodată, că nu era cine şi ce lua din ele. Toată grija era numai pentru suflet.

Moşul Gheorghe Lazăr – pelerinul desculţ, fie vară, fie iarnă

Vară şi iarnă umbla desculţ şi descoperit, oricât de cald sau de ger ar fi fost. Iarna ieşeau aburi de pe creştetul său, iar zăpada şi gheaţa i se topeau sub tălpi, încât toţi se minunau de aceasta şi slăveau pe Dumnezeu. Spuneau părinţii care l-au cunoscut şi bătrânii oraşului că Moşul Gheorghe nu a fost niciodată bolnav, căci darul Domnului era cu dânsul.

Pagini