Ioanichie Bălan

Care este momentul haric principal din rânduiala Sfintei Spovedanii?

Momentul haric principal al Sfintei Spovedanii este momentul dezlegării păcatelor pe care o face preotul la urmă, prin punerea mâinilor în chipul crucii pe capul credinciosului și prin rostirea rugăciunii de dezlegare.

Schimonahul Marcu Dăncilă gusta cele cereşti, fiind încă în trup

La biserică venea regulat şi întotdeauna, vara şi iarna, era cu capul descoperit, fără să-i fie frig, iar faţa lui răspândea lumină, bucurie şi pace duhovnicească. De asemenea, niciodată nu vorbea neîntrebat, nu-l interesa nimic din cele omeneşti şi nu cerea nimic de la nimeni, căci ajunsese la înalta rugăciune a inimii şi avea darul tăcerii. 

Monahul Damian Guţea – postul hrănește în noi dragostea de Dumnezeu

Postul creşte în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu. Iar când eşti cu stomacul plin, nu mai ai îndrăzneală şi nu poţi să te rogi. Lăcomia pântecelui răceşte credinţa şi împietreşte inima. Mai ales vinul. Este mai bine să mănânci carne, decât să bei vin. Vinul aprinde trupul spre desfrânare şi întunecă cel mai mult mintea.

Monahul Damian Ţâru se împărtăşea des cu Trupul şi Sângele Domnului

„Ei, părinte, ce mare dar este moartea! Şi ce pedeapsă ar fi pentru om dacă n-ar muri!... Pământul ar deveni o temniţă pentru el.”

Cel mai mare dar – mântuirea!

Mântuirea sufletului nu ne vine de la sine, ci se dobândeşte cu trudă şi cu sârguinţă, căci nicio cunună sau premiu nu vine pe nemuncite. Ea nu stă în vorbe, ci în fapte, sprijinită pe dragoste către toţi oamenii. 

Schimonahiile Fevronia, Sofia şi Olimpiada – mătușile poetului Mihai Eminescu

Aceste trei călugăriţe erau model în Mănăstirea Agafton, căci se rugau şi posteau împreună, mergeau la biserică împreună şi trăiau în multă smerenie şi dragoste. Pe lângă rugăciune şi lucrul mâinilor, se îndeletniceau şi cu scrierea şi citirea sfintelor cărţi, dând o educaţie deosebită nepotului lor Mihai, care poposea adesea la chiliile lor.

Duhovnicii au harul care vindecă rănile sufletești

„Apa nu se poate ridica singură mai presus de nivelul izvorului său, omul nu poate da ceea ce nu are, iar un duhovnic nu poate să povăţuiască pe înalta scară a vieţii creştine pe altcineva, dacă nu s-a urcat el însuşi mai întâi pe treptele perfecţiunii duhovniceşti.”

Ieroschimonahul Onufrie Frunză, un stâlp al monahismului din România

Părintele Onufrie era un om de rugăciune, de tăcere şi de smerenie, un părinte cu viaţă sfântă, care ne-a zidit duhovniceşte pe toţi. Zicea un ucenic: „Părintele Cleopa a propovăduit pentru Dumnezeu, iar Părintele Onufrie a tăcut pentru Dumnezeu”. Iată două căi care duc la mântuire!

Sfaturile Ieroschimonahului Onufrie Frunză pentru echilibrul sufletesc

Un frate i-a spus: „Părinte Onufrie, n-am râvnă, nici răbdare, nici smerenie, nici altă fapta bună”. Părintele s-a întors atunci către ucenicul său de chilie şi i-a zis, ca şi când n-ar fi auzit acea întrebare: „Părinte, am auzit că anul acesta au ieşit cartofii tare mici. Şi ştii de ce? Pentru că nu i-a udat. Trebuie udaţi ca să crească!”.

Protosinghelul Vichentie Mălău – În mănăstire, rugăciunea este neîntreruptă

De nimic nu ne va întreba Hristos la judecată, decât numai atât: Pentru ce nu ne-am pocăit? Pentru ce nu ne-am plâns păcatele? Pentru ce am rămas cu candelele stinse?

Pagini