Ioanichie Bălan

„Puterea preotului este mai mare decât a îngerilor”

Mila faţă de semenii noştri este cea mai necesară şi mai preţioasă faptă bună pentru mântuirea noastră. Că zice Domnul: Milă voiesc, iar nu jertfă. De aici vedem că mila este mai mare şi decât rugăciunea, căci este fiica dragostei, iar dragostea este Însuşi Dumnezeu. 

Cum a izgonit Cuviosul Pahomie Pustnicul duhurile necurate dintr-un bărbat

Un om ca de 40 de ani din satul Pipirig s-a îmbolnăvit cumplit de duh necurat. Şi era mare durere în casa aceea. Bolnavul răcnea, lovea şi fugea ca un ieşit din minţi, iar femeia şi copiii plângeau, neştiind ce să facă. Atunci, oamenii din sat au pus bolnavul în căruţă şi au zis: „Să-l ducem la pustnicul Pahomie de la Pocrov şi se va vindeca!”.

Protosinghelul Iosif Rusu – la Judecată, de partea noastră vor sta toți cei cărora le-am făcut bine

„Vai, tată, ce o să facem noi la Judecată? Acolo toate faptele noastre ne vor ieşi înainte! De aceea avem nevoie de rugăciune, de smerenie, de lacrimi şi metanii. Să te rogi, tată, să te închini lui Dumnezeu, să îndemni, să faci milostenie. Dacă nu ai ce da, măcar un cuvânt bun să dai săracului, să nu plece nemiluit, că Dumnezeu îl trimite spre mântuirea noastră.”

Să avem grijă de copiii noştri! – Episcopul Chesarie Păunescu

Copiii sunt speranţa noastră, sunt binecuvântarea lui Dumnezeu pentru întărirea familiei şi a viitorului lumii. Ei au nevoie de dragostea noastră, a părinţilor, de munca şi de jertfa noastră, spre a-i pregăti pentru viaţă, ca sa fie buni creştini şi folositori societăţii, iar noi să le servim drept exemplu de trăire.

Monahul Damian Ţâru se ferea de orice laudă, din partea oricui

Spunea ucenicul său că părintele Damian stătea la biserică întotdeauna în picioare, cu rugăciunea lui Iisus pe buze şi cu privirea în jos. Uneori, mai ales la slavoslovie, lăcrima. 

Arhimandritul Neonil Buzilă – stareţul care a tipărit și a dăruit cărți în țară și străinătate

Cea mai mare operă culturală a stareţului Neonil a fost tipărirea de cărţi. Pentru a satisface setea de cunoaştere duhovnicească a tuturor şi pentru a înzestra bisericile şi mănăstirile cu cărţile necesare de cult, el a mărit mult tipografia mănăstirii şi a înlocuit vechile teascuri de lemn cu altele metalice. Activitatea tipografică era susţinută de peste 60 de călugări şi fraţi.

Două surori monahii de la Mănăstirea Văratec, unite în viață și nedespărțite de moarte (Protosinghelul Calinic Prisecaru)

Sunt maici de rugăciune, nelipsite de la biserică; fac milostenie, postesc mult, citesc la Psaltire, practică rugăciunea minţii, se spovedesc mai des şi au grijă de suflet. Însă, majoritatea au o viaţă duhovnicească ascunsă. 

Arhimandritul Visarion Făgărăşanul, ctitorul Mănăstirii Cocoş

Mănăstirea Cocoş, cu rânduială de viaţă atonită, era pentru românii dobrogeni un adevărat liman duhovnicesc, căci vestea marelui stareţ atrăgea pelerini din toate părţile, până şi din Ardeal.

Ieroschimonahul Onufrie Frunză, un stâlp al monahismului din România

Părintele Onufrie era un om de rugăciune, de tăcere şi de smerenie, un părinte cu viaţă sfântă, care ne-a zidit duhovniceşte pe toţi. Zicea un ucenic: „Părintele Cleopa a propovăduit pentru Dumnezeu, iar Părintele Onufrie a tăcut pentru Dumnezeu”. Iată două căi care duc la mântuire!

Arhimandritul Neonil Buzilă salvează tezaurul Mănăstirii Secu de invazia turcilor

În anul 1821, când Mănăstirea Secu era incendiată de turci şi tezaurul zidit într-o tainiţă, părintele Neonil, luând poruncă de la stareţ, s-a furişat noaptea sub ziduri împreună cu pustnicul Zosima, a spart peretele şi a ascuns tezaurul cu toate sfintele vase în pădure, salvându-le astfel de foc şi de profanare.

Pagini