Monahul Marcu Dumitrescu – despre o minune petrecută în închisoare
„Fiind ziua de Sfântă Maria, s-a petrecut o minune: Am primit cu toţii la masă fasole, mâncare consistentă; seara la fel. Şi încă câteva zile la rând. Aceasta a fost o minune a Maicii Domnului.”
Tot din timpul închisorii, Părintele Marcu ne-a povestit şi următoarea întâmplare:
„Era prin anii 1948-1950. Toţi eram foarte slăbiţi din cauza nemâncării şi a hranei foarte proaste. Pe atunci ne mai scotea la lucru la ferme. Luau ei banii, iar tu trebuia să munceşti. Şi pentru că nu aveau nici ei hrană, ne dădeau de mâncare prima zeamă de la fasole – aceea care se aruncă şi este plină de toxine –, iar de pe la unităţile militare luau murături stricate, pe care nu le puteau mânca nici soldaţii, şi mălai stricat. Aceea era mâncarea noastră. Şi odată, chiar în ajunul Sfintei Mării, după multă vreme petrecută cu astfel de regim, eram atât de slăbit, că nu mă mai puteam ridica nici în picioare, ci numai cu greu mă puteam întoarce pe pat. Nu eram bolnav, n-aveam nimic, numai că eram cu totul slăbit, fiind în pragul morţii. Şi fiind aşa întins pe pat, am zis: «Măi, fraţilor, eu sunt gata să mor». Şi m-am întors cu faţa la perete, plângând. Iar un bun prieten, care era lângă patul meu, a zis: «Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile lui nea Costică!».
Aceea a fost o proorocie, că aşa s-a întâmplat. A doua zi dimineaţă, fiind ziua de Sfântă Maria, s-a petrecut o minune: am primit cu toţii la masă fasole, mâncare consistentă; seara la fel. Şi încă câteva zile la rând. Ce se întâmplase? Se primise la închisoare de la direcţia penitenciarelor un vagon plin cu fasole, pentru hrana deţinuţilor, cu specificaţia de a se consuma imediat. Aşa că a început să ne dea fasole, de două ori pe zi, până s-a terminat vagonul. Aceasta a fost o minune a Maicii Domnului. Căci a găsit ea un creştin milostiv, care a cumpărat un vagon cu fasole, a vorbit în taină cu cineva de la închisoarea noastră, şi l-au dat la deţinuţi – ca din partea direcţiei închisorilor –, salvându-le viaţa”.
Un ucenic de chilie de-al părintelui spunea că, ori de câte ori îi aducea fasole să mănânce, sfinţia sa se bucura, zicând: „Ce-i la masă? Fasole? O, ce bine!”, amintindu-şi de minunea care îl salvase de la moarte.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 765-766)
Arhimandritul Visarion Ionescu, iubind dumnezeiește, se îngrijea mai întâi de binele celorlalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro